Cuvīntare īn Senat:
OMUL DE RĪND ŞI NATO IMUNITATEA
PARLAMENTARĂ
16 iunie 1997
Doamnelor şi domnilor,
sper că şi cei care
nu mă au la inimă vor recunoaşte că nu am abuzat de această tribună. Nu cred că
eficienţa şi calitatea unui parlamentar se măsoară după timpul īn care face să
zbīrnīie membrana microfonului - şi cu atīt mai puţin cīnd e vorba de un parlamentar
din "sectorul Puterii", sector care trebuie mai mult să facă şi mai
puţin să vorbească. De aceea o să vă reţin azi atenţia, scurt, cum īmi este felul,
cu trei subiecte.
Primul e referitor la intratul īn NATO. E indiscutabil că acceptarea īn acea selectă
companie ne-ar prinde foarte bine. Dar socot că īn această privinţă am făcut şi mai
facem īncă două greşeli. Prima e că, īntr-o chestiune care nu depinde numai de noi
ci, fatalmente, şi de voinţa altora, am jucat totul pe o carte. Cum spune o mai veche
anecdotă: orice ar deschide romānaşul - ziarul, radioul, televizorul, frigiderul,
dulapul, fereastra - aude un singur lucru: că e musai să intrăm īn NATO. Pe līngă
faptul că, din cauza unei retorici insuficient de abile, această propoziţie a ajuns un
clişeu, pisălog ca orice clişeu, mai gravă mi se pare imprudenţa de a se fi
neglijat varianta negativă şi de a nu se fi mulat cu iscusinţă propaganda şi pentru
această eventualitate. Nu se "duce dracului giudeţul" (vorba lui
Caragiale), nu se duce de rīpă ţara, nu vine Apocalipsa dacă o fi să trecem prin
necazul de a nu pătrunde mintenaş īn NATO. Nu stă mīndra-ntr-un drăguţ, nu stă
soarta Romāniei numai īn această posibilitate politică, ne vom vedea de treabă
şi vom trăi conform cu īnzestrările şi virtuţile pe care le avem, nu cred, cum spun
pesimiştii, că suntem o ţară fără destin - dar punerea problemei īn această
polaritate catastrofică ("acum ori niciodată!", "ori īnvingem, ori
murim" - adică ori intrăm, ori murim), mi se pare groaznic de nepotrivită. Ceva
mai mult echilibru ar fi de dorit.
A doua greşeală este că
nici pīnă azi nu s-a explicat şi nu s-a mediatizat suficient: cu ce i-ar fi mai bine omului
de rīnd dacă intrăm īn NATO? Nu politicianului, nu diplomatului, nu omului de
afaceri, deci nu protipendadei, nu high-life-ului societăţii romāneşti, ci celor de la
bază: īnvăţător, şofer, medic, contabil, vīnzător, profesor, muncitor ş.a.m.d.
S-a folosit prea mult noua limbă de lemn a "politichiei īnalte" īn
prezentarea avantajelor acestei intrări, şi s-a omis traducerea īntr-un grai agreabil,
cu elemente concrete, care să-i meargă omului la suflet, ca să nu fie tentat să
murmure ca personajul lui Coşbuc "Ce bine-mi poţi tu da?!" şi să nu
cultive, īn adīncul său, impresia că intrarea asta īn NATO e doar treaba lui
Severin,
a lui Meleşcanu, a lui Constantinescu, fără nici o răsfrīngere directă, palpabilă,
asupra lui.
Cred că mi-aţi īnţeles punctul de vedere şi trec la problema a doua, care e siameză cu a treia. Am convingerea că unul din eşecurile noastre, ca parlamentari, īn această sesiune, e faptul că n-am reuşit să urnim din punctul mort problema (care nici n-ar trebui să fie o problemă!) a ridicării imunităţii parlamentare. Mi-e ciudă şi jenă că īn 6 luni de zile nu s-a putut scoate la capăt un lucru de bun-simţ, care ar fi fost şi foarte bine privit şi primit de opinia publică, şi anume să fi legiferat ca ridicarea imunităţii parlamentare să se realizeze cu 50 la sută plus 1 din voturi şi, īn genere, simplificarea radicală a procedurii. N-am să vă mai bat la cap acum cu ce este şi ce nu este imunitatea, dar e limpede că nu e o chestiune capitală, crucială, de importanţă naţională (cum ar fi, ştiu eu?, intrarea sau nu īntr-un război), ca să fie nevoie de două treimi. Deoarece n-am reuşit acest lucru, continuăm să dăm multora impresia că avem o mentalitate de castă privilegiată - şi asta zdrenţuieşte şi mai mult imaginea Parlamentului, şi aşa cam jerpelită la ora actuală.
Cu asta ajung la punctul trei. Zilele trecute, īn ciuda probelor şi argumentelor aduse nu de gazete sau de zvonaci, ci de ministrul Justiţiei şi de ministrul de Interne, 107 parlamentari au refuzat să dea tribunalului posibilitatea de a analiza vinovăţia sau nevinovăţia unui coleg de-al lor. A fost unul dintre cele mai penibile (ca să nu spun murdare!) momente politice de după 1989. O atare situaţie face rău ideii de democraţie, īn abstract, şi nouă tuturor, īn concret. Apărem ca nişte ciraci care fac zid īn jurul suspectului şi-l fac scăpat. Din acea zi (şi pīnă se va curma), această mizerie constituie pentru mine un motiv de a-mi fi jenă că sunt parlamentar.
Vă mulţumesc pentru atenţie.
|