Cuvīntare īn Senat:
OMUL DE RĪND ŞI NATO • IMUNITATEA PARLAMENTARĂ
16 iunie 1997

           Doamnelor şi domnilor, sper că şi cei care nu mă au la inimă vor recunoaşte că nu am abuzat de această tribună. Nu cred că eficienţa şi calitatea unui parlamentar se măsoară după timpul īn care face să zbīrnīie membrana microfonului - şi cu atīt mai puţin cīnd e vorba de un parlamentar din "sectorul Puterii", sector care trebuie mai mult să facă şi mai puţin să vorbească. De aceea o să vă reţin azi atenţia, scurt, cum īmi este felul, cu trei subiecte.

          Primul e referitor la intratul īn NATO. E indiscutabil că acceptarea īn acea selectă companie ne-ar prinde foarte bine. Dar socot că īn această privinţă am făcut şi mai facem īncă două greşeli. Prima e că, īntr-o chestiune care nu depinde numai de noi ci, fatalmente, şi de voinţa altora, am jucat totul pe o carte. Cum spune o mai veche anecdotă: orice ar deschide romānaşul - ziarul, radioul, televizorul, frigiderul, dulapul, fereastra - aude un singur lucru: că e musai să intrăm īn NATO. Pe līngă faptul că, din cauza unei retorici insuficient de abile, această propoziţie a ajuns un clişeu, pisălog ca orice clişeu, mai gravă mi se pare imprudenţa de a se fi neglijat varianta negativă şi de a nu se fi mulat cu iscusinţă propaganda şi pentru această eventualitate. Nu se "duce dracului giudeţul" (vorba lui Caragiale), nu se duce de rīpă ţara, nu vine Apocalipsa dacă o fi să trecem prin necazul de a nu pătrunde mintenaş īn NATO. Nu stă mīndra-ntr-un drăguţ, nu stă soarta Romāniei numai īn această posibilitate politică, ne vom vedea de treabă şi vom trăi conform cu īnzestrările şi virtuţile pe care le avem, nu cred, cum spun pesimiştii, că suntem o ţară fără destin - dar punerea problemei īn această polaritate catastrofică ("acum ori niciodată!", "ori īnvingem, ori murim" - adică ori intrăm, ori murim), mi se pare groaznic de nepotrivită. Ceva mai mult echilibru ar fi de dorit.
           A doua greşeală este că nici pīnă azi nu s-a explicat şi nu s-a mediatizat suficient: cu ce i-ar fi mai bine omului de rīnd dacă intrăm īn NATO? Nu politicianului, nu diplomatului, nu omului de afaceri, deci nu protipendadei, nu high-life-ului societăţii romāneşti, ci celor de la bază: īnvăţător, şofer, medic, contabil, vīnzător, profesor, muncitor ş.a.m.d. S-a folosit prea mult noua limbă de lemn a "politichiei īnalte" īn prezentarea avantajelor acestei intrări, şi s-a omis traducerea īntr-un grai agreabil, cu elemente concrete, care să-i meargă omului la suflet, ca să nu fie tentat să murmure ca personajul lui Coşbuc "Ce bine-mi poţi tu da?!" şi să nu cultive, īn adīncul său, impresia că intrarea asta īn NATO e doar treaba lui Severin, a lui Meleşcanu, a lui Constantinescu, fără nici o răsfrīngere directă, palpabilă, asupra lui.

          Cred că mi-aţi īnţeles punctul de vedere şi trec la problema a doua, care e siameză cu a treia. Am convingerea că unul din eşecurile noastre, ca parlamentari, īn această sesiune, e faptul că n-am reuşit să urnim din punctul mort problema (care nici n-ar trebui să fie o problemă!) a ridicării imunităţii parlamentare. Mi-e ciudă şi jenă că īn 6 luni de zile nu s-a putut scoate la capăt un lucru de bun-simţ, care ar fi fost şi foarte bine privit şi primit de opinia publică, şi anume să fi legiferat ca ridicarea imunităţii parlamentare să se realizeze cu 50 la sută plus 1 din voturi şi, īn genere, simplificarea radicală a procedurii. N-am să vă mai bat la cap acum cu ce este şi ce nu este imunitatea, dar e limpede că nu e o chestiune capitală, crucială, de importanţă naţională (cum ar fi, ştiu eu?, intrarea sau nu   īntr-un război), ca să fie nevoie de două treimi. Deoarece n-am reuşit acest lucru, continuăm să dăm multora impresia că avem o mentalitate de castă privilegiată - şi asta zdrenţuieşte şi mai mult imaginea Parlamentului, şi aşa cam jerpelită la ora actuală.

          Cu asta ajung la punctul trei. Zilele trecute, īn ciuda probelor şi argumentelor aduse nu de gazete sau de zvonaci, ci de ministrul Justiţiei şi de ministrul de Interne, 107 parlamentari au refuzat să dea tribunalului posibilitatea de a analiza vinovăţia sau nevinovăţia unui coleg de-al lor. A fost unul dintre cele mai penibile (ca să nu spun murdare!) momente politice de după 1989. O atare situaţie face rău ideii de democraţie, īn abstract, şi nouă tuturor, īn concret. Apărem ca nişte ciraci care fac zid īn jurul suspectului şi-l fac scăpat. Din acea zi (şi pīnă  se va curma), această mizerie constituie pentru mine un motiv de a-mi fi jenă că sunt parlamentar.

          Vă mulţumesc pentru atenţie.