(412-2.V.1998) FLAGRANT

          Stimaţi stimabili, m-aţi prins īn flagrant delict de neatenţie, vă rog să nu vă supăraţi, o să vedeţi că e cu skepsis. Acum ceva vreme, o scrisoare semnată de ing. Ilia Iliescu din Constanţa ridica problema folosirii frecvente a cuvīntului flagrant īn loc de expresia completă flagrant delict. Īmi propuneam, īn emisiunea consacrată acestei probleme, s-o luăm binişor, şi vă spuneam cam următoarele:
          Adjectivul flagrant ne vine, prin filieră franceză, din latinescul flagrans, flagrantis, care-nsemna “arzător”. El se află, se vede uşor, şi-n componenţa unor cuvinte ca deflagraţie sau conflagraţie. Īnsă, chiar din vremea romanilor, cuvīntul a căpătat (astfel apare īn Codul lui Iustinian) sensul pe care-l are şi azi, acela de "evident", "incontestabil", "săritor īn ochi", folosit numai pe līngă noţiuni cu conotaţie negativă. Se poate deci vorbi de o eroare flagrantă, o nedreptate flagrantă, o inegalitate flagrantă, o prostie flagrantă, o disproporţie flagrantă ş.a.m.d.
          Adjectivul e intens folosit īn sintagma de uz juridic flagrant delict, adică delict surprins chiar īn momentele săvīrşirii, prin urmare incontestabil, de netăgăduit (afară doar de situaţia din vechea anecdotă, cu soţia surprinsă īn... flagrant delict, care face pe jignita şi vociferează:
          -Cum, Costică, mă faci mincinoasă?, tu crezi ce vezi sau crezi ce-ţi spun eu?!).
          Īn “jargonul” tribunalelor, al poliţistilor, al anchetatorilor şi, prin contaminare, al presei, ascultīnd, īn fond, de o lege generală a limbii, care este aceea a minimului efort, expresia flagrant delict este adesea prescurtată la prima jumătate, adjectivul. Astfel, īn acele sectoare de activitate, se spune adesea că "se organizează un flagrant", adică se īntinde o capcană spre īnhăţarea infractorilor CHIAR īn timp ce săvīrşesc fărădelegea. (Definiţia flagrantului delict presupune surprinderea făptaşilor chiar īn timp ce, nu ulterior).
          Revenind la problema īn sine a sintagmei prescurtate, vom observa mai īntīi că acest fenomen, de restrīngere la strictul suficient pentru transmiterea semnificaţiei, e destul de răspīndit şi-n alte zone ale limbii. Adjectivul, ca determinant esenţial al unui substantiv, altminteri, banal, rămīne adesea singur īn locul sintagmei īntregi.
          Metroul se numea la īnceput tren metropolitan; a rămas doar metropolitan, redus şi acesta, īncă o dată, la jumatate, īn forma metro.
          Oricine ştie ce este un transatlantic, nu se mai zice un vapor transatlantic.
          La piaţă, cumpărăm pergamute şi nu pere pergamute.
          Dacă auzim că "el a pilotat un bimotor", īnţelegem fără nici o bombăneală că e vorba de un avion de acest tip şi lipsa substantivului nu ne deranjează.
          Un şef de fermă va spune: “stăm bine la lactate!”,  īn loc de produse lactate.       
          Īn limbajul sportiv auzim curent: “a luat nota cutare la impuse sau la liber-alese”, īn loc de formula pe larg: exerciţii impuse, exerciţii liber-alese etc.
          Politicienii spun c㠓rezultatele de la locale vor fi un test pentru legislative”, fiind vorba, evident de alegerile locale şi alegerile pentru Parlament.
          Studenţii zic frecvent: “la iarnă am două parţiale!”, īnţelegīndu-se uşor că e vorba de examene parţiale – şi exemple mai sunt.
          Īn concluzie, īn stilul academic sau oficial, se impune folosirea expresiei integrale, dar īn limbajul colocvial şi chiar īn textele mai nescorţoase din presă, găsesc că formula prescurtată poate fi luată ca un mod eliptic de exprimare şi nu ca o eroare... flagrantă!          

          Stimaţi privitori ca la teatru, īn partea aceasta a doua şi finală a emisiunii, ar fi trebuit să am vreo scrisoare de la vreun telespectator, care să mă īntrebe nedumerit ce īnseamnă bax¹. Dar n-am o asemenea scrisoare, nu m-a īntrebat nimeni, deşi nici un dicţionar romānesc nu conţine cuvīntul, nici DEX-ul, nici Dicţionarul de neologisme şi nici chiar excelentul Dicţionar de cuvinte recente al Floricăi Dimitrescu. Cu toate astea, nu e nici un mister. Nu trebuie să dăm cuvīntul īn urmărire generală, că să băgăm de seama că vine de la englezescul box care īnseamnă cutie.
          Printr-o ciudată coincidenţă, nici despre cagulă nu m-a īntrebat nimeni nimic, deşi, dacă mă-ntreba, aveam ceva interesant de spus, anume că acest cuvīnt, cagulă, este īntrucītva īnrudit cu o păsărică singuratică, anume cucul. Noi am luat cuvīntul din franceză, dar acolo el a provenit din latinescul cucullus, care īnsemna un fel de glugă călugărească. De fapt şi cuvīntul glugă (pe care-l putem găsi īncă īn Letopiseţul lui Nicolae Costin, fiul lui Miron Costin, pe la-nceputul anilor 1600) e frate bun cu cagulă, īntrucīt el a venit la noi din bulgărescul gugla, care se trăgea din germanul Gugele, iar acela provenise direct din acelaşi latinesc cucullus.
          Cam atīt ar putea, stimaţi oameni buni , să vă  raporteze căpitanul īn rezervă G.P. despre flagrant, baxuri şi cagule. Acum permiteţi-mi să mă retrag īn ordine şi fără pierderi. Servesc şi eu patria cum pot şi mīine voi relua o idee mai veche despre īnceputurile cuvintelor. Să trăiţi.
_____________________
            1) Era perioada Afacerii “Ţigareta”…