(Pro TV, 25-26.III.1996) [ Limba traco-dacilor ]
Cuvintele care apar în text cu litere mari provin, după toate probabilitățile, din fondul traco-geto-dacic al limbii române. |
Doamnelor
și d-lor, bună seara. Înarmați-vă cu puțină
RĂBDARE, dar și BUCURAȚI-vă, pentru
că vreo două zile vom face o călătorie
spre centrul... pămîntului? Nu! Spre o altă GENUNE, spre centrul, spre adîncul,
spre străfundul limbii române. De-a lungul întîlnirilor noastre de 300 de
secunde mi s-a ÎNTÎMPLAT de multe ori să vă spun,
despre o DROAIE de cuvinte, că: unul provine din greacă,
altul din latină, altul din slavă, altele din germană,
maghiară,
franceză etc., un ȘIR lung. Pe
drept cuvînt,
unii telespectatori au fost ÎNTĂRÎTAȚI (ca de pildă d-nii Corneliu Bălan
din Suceava și Liviu Petrescu din Buc.), au simțit
un mic GHIMPE în inimă,
și s-au întrebat: Bine, fratre (fratre am
zis!), dar nu avem nici un cuvînt
care să provină din fondul nostru autohton, neluat de la nimeni?? De la strămoși n-am
PĂSTRAT nimic? O ZESTRE, de la VATRA ei de-nceput nu există?
Ca să le CURM (d-lor
și altora) nedumerirea,
mă RIDIC, dau cu CĂCIULA de pămînt
și zic TARE: ba da! Există un asemenea grup de cuvinte, nu e un MORMAN prea mare, dar cîte
sunt, reprezintă o FĂRÎMĂ de sunet primordial,
o dulce BOARE de străvechime în limba noastră.
După estimările
specialiștilor,
numărul
acestor cuvinte din bătrîni,
păstrate pînă azi, URCĂ
pînă la circa 160-170.
Înainte
de a mă BĂGA
în alte detalii, e momentul să vă spun că-mi voi întemeia
scurta prezentare a chestiunii pe
date extrase din următoarele lucrări, cărora
le datorez, firește, totul: Limba română
a lui Sextil Pușcariu, apărută la
Fundația
pentru Literatură și Artă „Carol al II-lea”, în 1940 (s-a
reeditat); Istoria limbii române
a lui Alex.Rosetti, ediția de la Ed. Științifică, din 1964;
Limba traco-dacilor de I.I. Russu, de la Ed.
Științifică din 1967; Limba daco-geților
de Ariton Vraciu, de la Ed. Facla din Timișoara,
din 1980; și
Etnogeneza românilor a lui I.I.Russu, Ed.
Științifică și Enciclopedică, 1981. Cred că e suficient ca să
aveți încredere că vă
voi spune lucruri certe, nu opinii
scoase din BURTĂ, nu voi ÎNSĂILA bazaconii precum cele pe
care le-am evocat cîndva, ale unor saltimbanci ai lingvisticii, de genul că Adam și Eva
au vorbit limba română! sau de genul că din română se trag
toate celelalte limbi, de la
indiană și babiloniană, la franceză și greacă. Astea sunt pure trăznăi, care țin
de ceea ce aș putea numi naționalismul
paranoic și
STERP. Cum să le explici acestor
cercetători-de-circ că se află într-un monstruos
anacronism, pretextînd că ar fi
existat o limbă română înainte de a exista poporul român,
și contrazicînd, cu pehlivănească nonșalanță, evidențe
produse în SUTE de ani de cercetare realmente științifică. A pretinde că româna a fost
înaintea latinei, înseamnă să dai
nebunește peste cap toată istoria noastra, să-i pui
GRUMAZUL pe BUTUC și s-o BAGI în GROAPĂ.
Să-i lăsăm BALTĂ
pe acești zăpăciți
cu minte ABURoasă și să ne UITĂM
cum au decurs lucrurile în CAIERUL
vremii.
Va să
zică, bravul Decebal e înfrînt și
romanii, cu fustanelele și sandalele, cu legile
și instituțiile lor se așază, cu cățel
și purcel, în Dacia. Civilizația
lor fiind superioară, o integrează
pe cea a dacilor, care încep să fie supuși
procesului de romanizare. Încet-încet, de-a lungul a secole, limba
indigenă, traco-dacică,
și cultura, numele proprii
și credințele, structurile sociale
și economice, sunt înlocuite. Din păcate, populația băștinașă
nu cunoștea
slovele, de aceea din limba
traco-dacică, dispărută ca
și alte limbi vechi, nu s-a păstrat nici
măcar o propoziție întreagă.
Poetul Ovidiu, exilat la Tomis, între anii 8
și 17 d.Cr., a învățat limba localnicilor, după cum mîndru a lăsat mărturie
scrisă ( "nam didici getice sarmaticeque loqui" )
și a scris și o cărticică
de versuri în acel grai, care însă
s-a pierdut, deoarece copiștii din Evul Mediu, neînțelegînd
nici o boabă din ce scria acolo, n-au mai transcris-o
pentru posteritate. S-au găsit
doar cîteva formule de amenințare
la adresa profanatorilor de morminte, pe LESPEZI,
și un inel de aur, cu o inscripție
traco-dacică, descoperit în 1912 la Ezerovo. Niciuna din
inscripții n-a putut fi descifrată
cert.
V-am ARUNCAT în plină beznă...
Mîine înaintăm NIȚEL
și sper să vă ÎNTREMEZ, scoțîndu-vă la ȚĂRMUL limpezirii. RĂBDARE.
Doamnelor
și domnilor, acum
și PURUREA, pace! Vă povesteam aseară că, acum o mie opt sute nouăzeci
și unu de ani*, dîrzul Decebal a fost înfrînt
și fericita Dacie ( Dacia felix ) a intrat,
pentru circa 160 de ani, sub ceea ce Nicolae Iorga numea "sigiliul Romei".
Suficient pentru ca civilizația mai profundă și mai bine organizată
a romanilor să
se imprime decisiv în feldeința
celor de aici și în primul rînd, cel mai evident dintre toate, în limbă. Să spun,
în treacăt, că noi am preluat
creștinismul direct de la romani, la care, din anul
313 d.Cr. devenise religie oficială;
mărturie că așa a fost stă
terminologia de bază
a acestei religii care, în
ciuda apartenenței ulterioare la ortodoxia Răsăritului,
este de origine latină:
Dumnezeu (domine deus), înger (angellus),
creștin
(christianus), sfînt (sanctus), a boteza (baptizare),
biserică
(basilica), cruce (crux,-cis), lege (lex,-gis)
etc.
Ce a rămas
totuși în limba noastră
din fondul autohton, geto-dacic? Cercetările
de peste două veacuri ale savanților, începînd
de la Dimitrie Cantemir și pînă la autorii pe care
mă bizui eu în ceea ce vă comunic (Pușcariu,
Giuglea, I.I.Russu, Vraciu), au identificat
o "ZESTRE" de circa 160 (iată o pură coincidența cu
anii stăpînirii
romane în Dacia, cu valoare,
dacă vreți,
mnemotehnică, nu mai mult),
așadar circa 160 de cuvinte din limba română
actuală, care provin, după toate probabilitățile,
din acel grai străvechi,
pre-roman. Unele din aceste circa 160 de cuvinte au defilat, ieri
și azi, pe ecranele dv.** De ce repet mereu formula
"după
toate probabilitățile",
și în inscripția
de la începutul emisiunii,
și acum? Pentru că
urme certe și descifrate ale
limbii traco-dacilor nu s-au PĂSTRAT; ce avem, sunt
doar fragmente pe care istoricul
și lingvistul I.I. Russu le împarte în cinci categorii:
1. inscripția de pe inelul
de la Ezerovo (total obscură încă, neelucidată); 2. vreo 70 de cuvinte, misterioase și ele, păstrate de lexicografi greci fără explicații etimologice; 3.nume dace de plante medicinale, reținute de Petanius Dioscoride; 4.nume de persoane; și 5.inscripții frigiene, în alfabet grecesc, multe confuze. |
Pe scurt, aproape nici un SÎMBURE sigur
și palpabil. În această privință, marele lingvist
Sextil Pușcariu (inițiatorul celui mai cuprinzător dicționar
al limbii române) a făcut
o comparație
pesimistă,
dar foarte plastică, v-o citez:
"Să ne închipuim că un cataclism ar nimici,
ar MĂTURA, orice urmă de limbă română
și nu
s-ar păstra decît un fragment dintr-o pagină de Mers al Trenurilor, cu numele de localități
Feldioara, Bod, Brașov, Dîrste, Timiș,
Predeal, Azuga. Cum și-ar putea
face cineva o idee despre limba română din aceste numiri fără
un sens precis și fără
rude în românește?
Cam în aceeași
situație ne găsim cu ceea ce ni
s-a păstrat din limba traco-geto-dacilor". George PRUTEANU
Atunci,
mă veți întreba, cum s-a ajuns la cele circa 160 de
vocabule atribuite fondului
străvechi? Răspunsul nu e chiar atît de complicat.
Criteriul identificării
lor constă,
mai întîi, în faptul că
aceste cuvinte nu iși
au originea în niciuna din limbile cu care româna
a avut vreo legătură: latina, greaca, slava, turca,
maghiara etc. În al doilea
rînd, unele dintre ele pot fi regăsite (desigur, în
forme specifice) în limba
albaneză, o limbă ale cărei izvoare sunt, pare-se,
comune cu cele ale limbii
tracilor. Ne aflăm, o spun toate tratatele,
pe un teritoriu care necesită prudență:
GARDUL dintre ipoteză și certitudine e fluid (diferă chiar de la cercetător
la cercetător,
de la cuvînt la cuvînt). Iată,
ca exemplu, afirmațiile
unui savant, I.I. Russu, care a sintetizat, în cartea pe care o am în mînă,
rezultatele de pînă la el și le-a adaugat propriul aport masiv: pentru unele cuvinte
pe care le consideră autohtone, el nu exclude totuși
"eventualitatea originii latine (a
ameți, buiestru, a întrema, a leșina,
sterp, urcior) ori a originii slave (noian,
stînă)".
Investigațiile continuă,
ca să zic așa,
și dacă-mi dă Dumnezeu zile
și timp-de-antenă, vă voi ține la curent. Deocamdată, spre
final, țin să vă atrag atenția
că majoritatea cuvintelor socotite de proveniență
autohtonă fac parte din setul celor mai uzuale, mai curente,
mai pe BUZELE tuturor. Îngăduiți-mi
să vă ofer, în AMURGUL acestor 5 minute, încă
vreo cîteva vorbe: substantive precum: barză,
brînză,
brîu, copac, copil, leagăn,
mazăre, pînză,
stîncă,
viscol; sau verbe precum: a agăța,
a cruța, a încurca, a lepăda, a leșina,
a mișca, a mușca,
a scăpăra
- vorbe pe care nu e exclus să le fi rostit ca atare
chiar Burebista sau Decebal.
Închei cu autohtonul: GATA!
__________________
*) NOTE
DIN 2007. Emisiunea s-a difuzat prima oară în seara zilei de 26 martie
1996.
**) În locul "defilării", cititorul găsește aici tabelul de
mai jos. El cuprinde cuvintele extrase din două dintre lucrările citate mai
sus:
Limba traco-dacilor de I.I. Russu și Limba daco-geților
de Ariton Vraciu.
În ambele există liste de cuvinte cu un grad mare de probabilitate de a fi autohtone. Le reproduc, însumate. În lista de mai jos,
cu aldin sunt cele care întrunesc două selecții, iar siglele de după cuvinte înseamnă:
H = cuvinte considerate autohtone de Hasdeu, în Etymologicum Magnum Romaniae, citat de A. Vraciu;
r = cuvinte autohtone care au un corespondent de origine indo-europeană în albaneză, listate de I.I. Russu;
R = cuvinte autohtone fără corespondent în albaneză, listate de I.I. Rusu;
V = cuvinte considerate autohtone de A. Vraciu.
abeș H,V
Abrud H
abur H,r,V
acăța R
adămană (=dar, mită) V
ademeni H
adiia R
aghiuță H
aidoma H
ală H
alac H
aldea H
ameți R
amurg R
anina R
aprig R
argea H,r,V
Argeș H
arunca R
azugă H
baci H,r,V
baier R
baligă r
baltă r
bară H
Barba-cot H
barză H,R,V
bască H,r
batal H
băga R
băiat R
bălan H
bă(a)laur H,r,V
beregată R
boare R
bordei H,R
bortă H
brad H,r
brîndușă R
brînză H,R,V
brîu r
brusture r
bucur- r
buiestru R
bunget H,r,V
burghiu H
burlan R
burtă R
burtucă H
burtuș H
butuc R
butură R
buză r
caier R
cață R
căciulă r
căpușă rcăpută r
cătun r
cioară H,V
cioban H
cioc H,V
ciocîrlie H
ciomag H
cîrlan R
cîrlig R
codru H,V
copac r
copil R
creț R
cruța r
cujbă H
culbec H
curma r
curpăn r
cursă r
custură R
darari R
daș r
dărîma r
deh H
deretica R
descăța R
descurca R
dezbăra R
desghina R
dezgauc H
doină H,V
don H
dop R
droaie R
dulău H,V
fărîmă r
gard r
gata r
gălbează r
genune H,R
ghes R
ghiară R
ghimpe r
ghiob H
ghionoaie r
ghiont R
ghiuj H,V
gîde H
gîdel H
gordin H
gorun R
grapă r
gresie r
groapă r
grui R
grumaz r
grunz rgudura R
gușă r
hojma H,V
iazmă H
iele H
încurca R
înghina R
îngurzi R
înseila R
întrema R
ji(e)lț (=pîrîu) H,V
leagăn R
lepăda R
lespede R
leșina R
mal H,r,V
maldac H
mazăre H,r,V
măceș R
mădări R
măgură r
mălai H
mămăligă H
mărcat R
mătură r
melc H,R,V
Mehadia H
mieru R
mire H,R,V
mistreț R
mișca R
mînz r
morman R
mosoc H
moș r
moț H
mugure r
munună R
murg r
mușat R
năpîrcă r
năsărîmbă H
nițel R
noian R
ortoman H
păstaie r
păstra R
pînză R
pîrîu r
prunc R
pururea r
rață H,V
ravac H
răbda R
reazem R
ridica R
rîmfă H
rînză H,r,V
spînz r
stăpîn H,V
stărnut R
sterp r
stejar H,V
steregie R
stînă H,V
străghiată R
strepede r
strugure R
strungă r
sugruma R
sugușa R
șale r
șiră H,R
șopîrlă H,r,V
șoric R
șut r
tare R
traistă H
tulei H
țap r
țarc r
țarină R
țăruș R
țundră H
țurcă H
uita (a se) R
undrea R
urca R
urcior R
urdă H,R,V
urdina R
urdoare R
vatră H,r,V
vătăma R
vătui r
viezure r
viscol R
zară R
zăr R
zburda R
zestre R
zgardă r
zgîria R,r
zgîrma R
zimbru H,V
zîrnă H
scăpăra r
scrum r
scula r
scurma R
sîmbure r
sîmvea H
sarbăd r
Sarmisegetuza H