APRECIERI CRITICE 
(referitoare, cu precădere, la emisiunea "Doar o vorbă săț-i mai spun"; în ordine cronologică)

“O cuceritoare detectivistică de limbaj face, la Tele 7 ABC, George Pruteanu (...) dovedind o bună stăpînire a limbii române. După mine, asemenea emisiuni îndeplinesc un rol uriaș în democratizarea societății noastre”.
                       
(CRISTIAN TEODORESCU, Crima de limbaj, în România literară, nr. 7 din 1 martie 1995

            “...Cea mai bună rubrică de televiziune din cîte s-au văzut vreodată în România: este vorba, evident, de Doar o vorbă să-ți mai spun...
                                (FELICIA ANTIP, Audiovizualul...,
în Adev. literar. și artistic., 17 dec. 1995

            “«Perfecționistul» poliglot George Pruteanu, instruit pînă în vîrful unghiilor, susține una dintre cele mai captivante emisiuni din toate soiurile de televiziuni, publice și private, de care dispunem la ora actuală...”                                     
                                (C. STĂNESCU, Dinspre Balta Albă,
în Adevărul, 23 decembrie 1995)

            “George Pruteanu, criticul de cărți (...), analist crud, dar totdeauna adevărat, ține, la ProTV, o emisiune de limbă cu un mare număr de pasionați. E cea mai neconvențională din cîte rubrici de vorbire și scriere corectă se pot închipui. (...) «Genul lui Pruteanu» e, de fapt, genul celor care trăiesc convingerea că știința merită să devină o bucurie publică. (...) Nimic mai incitant ca aparițiile lui Pruteanu...”
                                 (TUDOR OCTAVIAN, În genul lui Pruteanu,
în Rom. liberă, 18 ian. 1996

            “Dezinvoltură, umor, inteligență, iată trei calități ale scrisului pe care acest cronicar literar a reușit să le aducă pe micul ecran. Doar o vorbă..., emisiunea sa, este o reușită... care a ridicat la înălțime entuziasmul telespectatorilor români”
                                (LAURE HINCKEL, “O vorbă” din România,
în La Croix (Franța), 23 febr. 1996) 

“Eu susțin că domnul Pruteanu ne pune în fiecare seară, vreme de cinci minute, față în față cu imaginea noastră arhetipală. Domnul Pruteanu întruchipează arheul [s.a., n.GP] poporului român, icoana vie a vieților noastre. (...) Succesul d-lui Pruteanu se explică tocmai prin gravitatea [s.a., n.GP] care se ascunde la prima vedere. (...) Lucrurile grave pot fi spuse pe multe tonuri, nu neapărat patetic, pot fi rostite alb, dezinvolt sau chiar cu zîmbetul pe buze. (...) Ei bine, dl Pruteanu se așează aici, în locurile acestea în care își au obîrșia actele fundamentale ale vieții: vorbitul, gînditul, iubitul [s.a., n.GP]. (...) Există un «amestec-Pruteanu», unul de inteligență, iubire și umor. Cinci minute în fiecare seară, dl Pruteanu face gimnastică de recuperare cu poporul meu. Dl Pruteanu știe că zeii nu vor reveni printre noi decît atunci cînd oamenii acestui popor vor reînvăța actele fundamentale ale vieții: vorbitul, gînditul, iubitul. Dl Pruteanu (...) îi face să creadă din nou în cuvinte, în adevăr și în sentimente. Și o face cuviincios, fără gravitate pedagogică tîmpă...”
                                (GABRIEL LIICEANU, Arheul Pruteanu,
în 22, nr. 10, 6-12 martie 1996, p.5) 

“Am o violentă simpatie pentru domnul George Pruteanu. (...) Emisiunea sa Doar o vorbă să-ți mai spun este fascinantă, iar densitatea spirituală a celor cinci minute mă uimește. Erudiția, umorul subțire, ironia grațioasă, finețea nuanțelor (...) sunt calități care îl propulsează în topul preferințelor mele. Dar mai ales îi sunt recunoscător pentru marele serviciu pe care îl face limbii române”.
                                (RADU BELIGAN, “Mult e dulce...”,
în Actualitatea, luni 6 mai 1996, p.2) 

            "Dl Pruteanu este un mare seducător tocmai acolo unde nu te aștepți, pentru că succesul său în rîndul intelectualității nici nu mai are rost să-l menționăm"
                      
 (MARCEL TOLCEA, Fenomenul Pruteanu, în Orizont (Timișoara), 26 iunie 1996)

                   
"
Succesul cu totul ieșit din comun al emisiunii Doar o vorbă să-ți mai spun... stupefiază și provoacă dorința arzătoare de a-l explica (...). Opțiunea sutelor de mii de telespectatori pentru emisiunea lui George Pruteanu exprimă într-un mod direct și dramatic nevoia de educație a populației din România de azi. Urmărind emisiunea, asistăm la o demonstrație de virtuozitate pedagogică"
                     
  (ALEX. ȘTEFĂNESCU, Criticul literar ca vedetă, în Rom.lit., nr. 27, 10 iulie 1996)

            “George Pruteanu posedă un geniu satiric, un geniu special, fiind omul cel mai spiritual al Televiziunii Române"
                      
(MIRCEA DINESCU, în La Universitatea "Al.I.Cuza" / Mircea Dinescu a vorbit despre geniul lui George Pruteanu, interviu de C.Cîrstea și Nichita Danilov - Monitorul, nrr. 78 și 79 din 5, 6, 7 aprilie 1997)

“Nimic nu-i lipsește d-lui George Pruteanu. Inteligența briantă, instrucția temeinică, o fină notă de umor, hărnicia, promptitudinea, fantezia și, nu în ultimul rînd, o capacitate de întrupare comunicativă a datelor (...). Dl George Pruteanu e ca o lumină albă ce poate fi descompusă în cele șapte culori. Dar la ce bun s-o descompunem? Preferăm a o contempla și pe mai departe în plenitudinea ei seducătoare, culturalizatoare, generoasă, civilizată, bonomă, pedagogică, strălucitoare”.
                                (GHEORGHE GRIGURCU, La revedere, d-le G. Pruteanu,
în Rom. liberă, 9 mart. 1999, p.1) 

“Emisiunea d-lui Pruteanu însemna o picătură de cultură vie în oceanul de ignoranță și mitocănie în care înotăm, erau cinci minute de desfătare spirituală și de asanare a limbii române”.
                                (SANDA FAUR, În apărarea «vorbei» de la 8 fără 5,
în Ordinea, nr. 9 din 12 martie 1999) 

“Este de semnalat și o altă victorie a statului de drept: Televiziunea Română a condamnat, în sfîrșit, la moarte una din puținele ei emisiuni excelente – Doar o vorbă «săț-i» mai spun! Dl George Pruteanu nu este numai un intelectual strălucit, ci și unul strălucitor. (...) Emisiunea d-lui Pruteanu era un amestec de știință cu farmec, inteligență, umor subțire și uriaș teletalent. Cu vremea, ea ar fi putut ajuta ca limba românească (...) să iasă un pic din colțul în care este înghesuită”.
                                (DORIN TUDORAN, A venit impersonalul,
în Rom. literară, nr. 15 din 14 aprilie 1999, p.11) 

“George Pruteanu, cu a sa de neuitat «Doar o vorbă să-ți mai spun» (...) era o minișcoală pentru toate vîrstele, toate categoriile, toate gusturile telespectatorilor. Un curs miniatural de limbă și artă, de istorie și eleganță, de știință și conștiință, ținut de unul dintre cei mai talentați oameni de televiziune din cîți mi-a fost dat a cunoaște. Poate – să cutez a-mi rosti gîndul integral? – cel mai talentat din cîți avem. Fantezia și bonomia pe care le vădea se sprijineau pe o cultură temeinică, pe rafinamentul criticului literar. Vorba de spirit care-i venea pe buze spontan se logodea cu o acribie٭ și cu o conștiinciozitate a pregătirii fiecărui episod de un caracter exemplar. Dl Pruteanu pătrundea în nenumărate case din România și din Republica Moldova, în chipul unui filament incandescent de bec. Făcea, preț de cîteva minute, lumină în suflete, informa, delecta, consilia, corecta, glumea, visa alături de noi. dar poate că tocmai eclatanța manifestării d-sale – așa cum se întîmplă... –  a dus la suprimarea acesteia”.
                                (GHEORGHE GRIGURCU, Răzbunarea d-lui G. Pruteanu,
în Cotid., 22 iunie 1999, p.1) 

“...Ca să nu mai vorbim de apostrofările grosolane ale d-lui Laszlo Alexandru (...). George Pruteanu, omul care a pledat la televizor, ani la rînd, pentru absorbirea culturii în viața de fiecare zi și pentru regăsirea nobleții în relațiile dintre oameni – investind în acest demers un adevărat geniu pedagogic – are parte de un asemenea tratament!”
                                (ALEX. ȘTEFĂNESCU, Viermele din măr,
în Rom. literară, nr. 41 din 13 octombrie 1999)

           
"Regret nespus suspendarea acelor emisiuni ale domnului George Pruteanu care, pe lîngă știință, mai adăuga și spirit, contribuind astfel la învățarea mai lesnicioasă a vorbirii și scrierii corecte".
                                (COSTACHE OLĂREANU, Nota bene, în Ad. lit. și art., nr. 26 din 13 iunie 2000)

"George Pruteanu a rămas (...) un experimentator. (...) Locul lui real de manifestare rămîn cinematografia, televizia, învățămîntul. (...) El e un bun vorbitor, un agil persuador (...) model de gramaticalitate ori de discursivitate bună”.

                                [LUCA PIȚU, Divagînd despre Georgel Pruteanu,
în Familia (Oradea), nr. 11-12/2000] 

 “Austeritatea omului studios și dorința de spectacol a omului de lume coexistă în personalitatea lui G. Pruteanu. Și se regăsesc, tot asociate, și în cărțile lui, care se remarcă deopotrivă prin valoare documentară și spirit ludic, prin rigoare și ingeniozitate. (...) Este un autor mereu plin de vervă. Ultimele sale două cărți constituie un recital atrăgător prin ritmul alert, prin imprevizibilitate (o imprevizibilitate calculată) și prin umor. (...) Compunînd texte – indiferent de ce natură: discursuri, eseuri, pamflete, însemnări etc. – G. Pruteanu nu se repetă niciodată. Născocește mereu altă formulă, recurge, cu o amețitoare mobilitate intelectuală, la ironie, la citate docte, la demonstrații prin reducere la absurd... George Pruteanu n-a scris niciodată ceva plictisitor. (...) G. Pruteanu e un pedagog – mai exact spus: un scriitor cu geniul pedagogiei – care explica prietenos și cu umor (...), cu seninătate de intelectual umanist”.
                                (ALEX. ȘTEFĂNESCU, Recital G. Pruteanu,
în Rom. literară, nr. 19 din 16 mai 2001, p. 4)

            “Am fost, cititorule, unul dintre cei care l-au simpatizat pe George Pruteanu - și cine n-a făcut-o? Era pe vremea emisiunii Doar o vorbă să-ți mai spun, vremea articolelor sale de ziar și vremea în care el însuși avea un umor atît de bine etalat... (...) Era vremea în care era (...) un intelectual cu farmec, haios cu măsură, serios în doze rezonabile și teatral atît cît mintea și ochiul telespectatorului care-i eram nici să nu sufere, nici să nu fie ofensate. (...) Scria în Dilema și, după gustul meu cu totul subiectiv, scria bine. (...) Un Ulise politicianizat, inteligent, vorbăreț și scăpărînd mănunchi de artificii, unele iluminatoare..."

                               (ADRIAN CIOROIANU, Cum s-a ratat Ulise sau www.pruteanu punct,
în Dilema, nr. 552 din 31 octombrie 2003, p. 4)


          “...Ceea ce ni se oferă sub genericul
 «emisiune culturală» este, de regulă, un amalgam cenușiu, plicticos și prăfuit. În anii anteriori, emisiuni culturale făcute cu har ( «Profesiunea mea, cultura», a lui N. Manolescu,  «Seratele» lui Iosif Sava sau  «Doar o vorbă săț-i mai spun» a lui George Pruteanu) se bucurau nu doar de audiență, ci și de un prestigiu de neimaginat azi".           
                      
(MIRCEA MIHĂIEȘ,  Terorismul prin "rating", în Rom. literară, nr. 22 din 8 iunie 2005, p. 2)

          "...Trebuie să-i recunoaștem lui George Pruteanu meritul că se pricepea să facă emisiuni de cultură vii și accesibile..."           
                      
(CRISTIAN TEODORESCU,  Cultura ca un ceai călduț, în Cotidianul, 9 ianuarie 2006)