JURNALUL DE LA VALEA VINULUI

NOTA AUTORULUI. Acest text de evocare glumeaţă le-a fost citit protagoniştilor chiar īn orele redactării sale, īn august '87, la Valea Vinului. Aşijderea Terţinele Pleşuve.

        3 august 1987.
            Astăzi Andrei¹ ne-a adunat īn jurul lui şi ne-a vorbit despre canastă.
            -Canasta e o īnşfăcare care te īnşfacă. E un mod de a exista īntru pachet². E, de asemenea, o despieliţare a īmpieliţării, pentru că ea īnvăluie pe adversar şi dezvăluie fiinţa. Prin canastă, cartea² departelui poate reveni aproapelui, dar şi dimpotrivă.
            Sandu³ a obiectat că canasta nu e un scop īn sine, ci mai degrabă un sine strecurat īntr-un scop obscur.
            Eu i-am reproşat că face cacofonii, dar Andrei m-a mustrat că cad īn filologeală meschină. 

            4 august 1987.
            Am reflectat la cele de ieri. Īmi dau seama cīt sunt de plat faţă de spiritul solar, cosmoidal al lui Sandu. Eu zac ca o curcă īn ograda judecăţii sub pretextul contemplativităţii mele, care nu e decīt o puturoşenie abil grimată. Īmi propun să fac chiar mīine dimineaţă, pe la 6, o ascensiune spre raţionament şi, dacă mă vor ţine puterile, să urc chiar pīnă la concept. Sandu a ajuns īncă de acum doi ani acolo. De altfel, Andrei i-a spus:
            -Ce frumos eşti! Ai un nas īnalt, o frunte rotundă, ochi sclipicioşi – īntr-un cuvīnt: eşti prezentabil.
            Am simţit zvīrcolindu-se īn mine rīma invidiei. Mi-a fost ruşine de sinele meu. 

            5 august 1987.
            L-am īntrebat pe Andrei ce este peisajul şi de ce alergăm după el.
            -Dar tu ce crezi?
            -Eu cred că romanticii l-au inventat şi că noi fugim după raritate. (Spu­neam acestea īn timp ce dam fratelui porc hălci imense de zmeură).
            -E posibil şi asta, mi-a răspuns Andrei, dar adevărul e că umblăm după peisajul din noi. Tu ai īn tine şi munţii şi prăpăstiile. Aici doar le regăseşti.
            Rămas singur, am meditat la ce mi-a spus, şi cred că, īn chestia cu prăpăstiile, a fost ironic. Dar te poţi supăra pe un asemenea om? 

            6 august 1987.
            Pe zi ce trece, īmi dau tot mai mult seama că Andrei nu crede īn canasta īn mīnă². Nu a făcut nici una pīnă acum şi nici n-o să facă. Īi spun asta lui Sandu şi el īmi reproşează că las spiritul critic să mugă, să urle īn mine, ca un cīine īnchis īntr-o cameră obscură. Dar eu cred că am dreptate. Un om ca Andrei nu poate crede decīt īn canasta-īn-gīnd. De altfel, sunt convins: pe el nici nu-l interesează canasta, ci numai şi numai canastitatea.

            7 august 1987.
            Astăzi Andrei ne-a mărturisit că el, toată viaţa şi-a dorit nu să joace canasta, ci să fie canasta. Sandu a hohotit cu rīsul său invers, "de joagăr". L-am dojenit cu toţii. Dacă vrea să ajungă la cultura mare, trebuie să-şi cenzureze aceste căpcăunice gīlgīituri. 

            8 august 1987.
            Suntem ca nişte fluturi īn jurul becului. Mă īntreb dacă n-ar trebui să fugim de Andrei. Dar el e ca un zmeu australian (sic), care ne ajunge, oriunde am fi, cu bumerangul cogito-ului său, şi ne lasă vīnătăi. "Cine fuge de mine, se apropie de mine"... Cine o fi spus asta? Cred că cineva care pare mare pentru că ceilalţi sunt mici.

            9 august 1987.

            L-am īntrebat pe Andrei dacă e adevărat ce am auzit spu­nīndu-se prin Rodna, şi anume că toţi am trăi cu impresia că avem competenţă morală.
            -Astea sunt prostii, mi-a răspuns el scīrbit. Nu mai pleca urechea la asemenea baliverne. 

            10 august 1987.
            L-am īntrebat pe Andrei ce crede despre Bibliotecă; ce cărţi socoate că merită citite şi păstrate.
            -O bibliotecă, a răspuns el, e ca o canastă. E compusă din cărţi-de-bază şi cărţi-bune-la-toate. Fereşte-te de acelea din urmă; ele te distrug; lasă-mi-le mie, sunt mai bătrīn şi le pot face faţă. Tu preferă-le pe cele de bază, dar ascultă-mi sfatul nu te  e t a l a²  cu ele.

             11 august 1987.
            Azi Andrei a lipsit 4 ore. S-a īntors tras la faţă, cu cearcăne şi mīinile tremurīnde. Cu un glas stins – o, cīt ne era de drag! – ne-a povestit că a avut o discuţie cu M.C.⁴
            -Ştiţi ce mi-a spus? Că Ontologia mea, īn loc să deplīngă tot ce există, justifică tot ce există! Ce pot să fac? Ochiul īmi reproşează că ţin prea mult cu timpanul, timpanul că ţin prea mult cu ochiul. Ochiul şi timpanul, ochiul şi lucrurile... Cum să ies din dilemă?
            Sandu a hohotit. L-am dojenit. 

            12 august 1987.
            -Ai fost īn Indonezia? l-a īntrebat Sandu. -Am fost, şi Indonezia a "făcut pipi" pe mine. Eh.
            Constatăm că, dintre noi, tot Andrei a ajuns cel mai departe. Lecţia de săritură īn lungime a lui Noica a prins.

_____________________________
           1) Andrei Pleşu.
           2) "Pachet", "carte", "canasta īn mīnă", "a etala" - termeni din jargonul jocului de canastă.
           3) Al. Călinescu.
           4) Mihai Cantuniari.