COMEDIA ROMANULUI
- ediţie critică -

            Cîntă, zeiţă stupoarea ce-aprinse pe George Pruteanu, cînd fu să scrie de starea romanului astăzi: rafturi întregi dădu jos şi le puse pe masă – turn al lui Babel de vorbe şi fapte turbate. Criticul – lung se gîndi, ca  Hamlet Danezul, dacă o fi sau n-o fi o epócă de jale (timpul ieşit din ţîţîni amuţeşte romanul? brusc-slobozirea te lasă perplex şi nevolnic? după Esop, doar coìt٭ şi memorii din temniţi? doar traducţiuni care-aduc mintenaş părăluţe, dar nicidecum nu pot face o literatură?) – sau e iluzie doar, precum Kant ne învaţă?
          Tîmpla cu stînga-şi ţinea şi-un Breban în cea dreaptă, care abia rezista sub povara de file (circa o mie cinci sute, o tonă de spuse): – Citeşti sau dormi, visezi, e-acelaşi lucru... O lume fără spaţiu, dar nici timp, cloceşte-acolo, minţile-ţi înnoadă, realu-l face terci şi adevărul îl înveleşte în puhoi de ceaţă, de ieşi tehui din codrul des de fraze (rău Amfitrion¹, neprimitor şi searbăd), şoptind în barbă: vorbe, vorbe, vorbe!
        Dintre scrierile care au zăcut doar prin dulapuri sau ascunse sub podele spre a nu cădea în mîna cititorilor cu grade ce te iau în miez de noapte şi te pun să scrii şi sînul ce l-ai supt, ca prunc, din mamă, se ridică mult deasupra textele lui "Gary" Sîrbu, ca Lupul şi catedrala² sau Adio, Europa³ (cel mai bun din "sertăriste", după doamna Lovinescu). Le-am citit şi eu pe toate, şi parabola simţind-o, eram trist că-i stins desenul ca la un covor pe spate. Ce vigoare e la Sîrbu în scrisori sau în jurnale! cît Rabelais! ce nerv! ce limbă! ce facondă şi ce draci!
        Tot postum, tot din "sertare", apăru acum o vreme un roman cu două feţe, mult mai lung decît se cade⁴, iscălit Eugen Barbu (nu Paustovski, nu Malraux): pitoresc, păstos, verbiastic, împrăştiat şi indecis, e exact pe dos Şoseaua...: nu-nspre Nord, ci-nspre Apus.
         A ieşit mai an, şi din Lăncrănjan, un fel de roman, ca un bolovan, cu stil chionduros, buturugănos, mult greu de citit, bun de adormit.
        Cărţi ce s-au scris înaintea Istoricei Tumbe au mai adus la iveală şi Ana Blandiana, Marius Tupan şi Stelian (deputatul) Tănase. Cea a Blandianei⁵ e-un story amar, labirintic, scris cu năduf de popor vegetal şi sarcasme, despre vïaţa trăită-ntr-un timp schizofrenic. Al lui Tupan⁶ e-un Castel à la Kafka balcanic, care, privind mai atent, vezi că-i Casa Vernescu. Cel mai vînos dintre ei e Stelică Tănase: a pritocit vreun deceniu la Playback⁷ şi Corpuri...⁸, de i-au ieşit nişte cărţi îndeajuns de rotunde, sofisticate, ce-i drept (textualism-Robbe-Grillet-Joyce-Bulgakov), dar bărbăteşti şi cu stofă de om care ştie să vadă uman şi să simtă politic povestea.
        Am de zis şi un Ahoe! pentru dl. F. Sicoie. După Herbert (dinainte), cu Tratat asupra cozii⁹, un "roman-pamflet" subtil, a impus luarea-n seamă şi-i pe lista de-aşteptări.
        Şi de-al Nebunilor turn¹⁰ spun o vorbă de bine: el stă-n picioare, deşi are uşi mult prea multe, ce dau în culoare-nfundate, şi chei de prisos; dar prinde o lume, cu 10 etaje plus 1, catodică, nostimă, şuie şi plină de-orgolii.
        Oare Sin, săracu’,-a vrut să epateze? Lung prilej de certuri şi de ipoteze: că securitatea iese prea frumoasă, că-i o diversiune, că-i scenariu fals... Una peste alta, cartea-i incitantă¹¹ şi-aşteptăm urmarea. Deci: quo vadis°, Sin?
         Dar Modorcea, Gridul, oare el ce face? De cinci ani încoace pixul nu-i mai tace: cărţi de trăncăneală şi dezvăluială, nomenclaturişti şi exilaţi trişti.
         Romane bune de consum, cu spioni şi hold-up°-uri de soi, Florin Andrei Ionescu-a scris, că-i neam de meseriaş.
        Dar de-un roman ca o poemă sau ca un mit din Grecia Veche, ca o poveste mateină, dintr-un Levant dîmboviţean, cu neorealisme tandre şi spurcăciuni... mozartiene, cum aş putea să nu-mi spun gîndul, de admiraţie-ncărcat? Fiind în Travesti¹², desigur că nu ştiţi cine-i autorul: E Mircea!, strigă editura. E Mircea!, dealul repetează, e Mircea Cărtărescu însuşi, ce zise vorbelor să cînte, şi la porunca uimitoare, se înălţă parfum de cronici şi de Chanel şi de vitrine şi de eşapament de Dacii şi de spitale şi de roze şi de trotuare şi de spermă, de ghene şi de uniforme: în textul impregnat de Mircea intraţi atent: talentul urlă!
        Un clujean¹³ ce-a scris romane ca un fagur’ de şopîrle zace-acuma la birouri înFundat în Culturale şi în loc să pună-n pagini vocile din noua noapte, el se luptă cu mitzure şi congrese herculane (unde vin români de toate felurile de pe lume). Dar romanul nu-i abate cu ispita, de la trebi, nici pe Bedros¹⁴? nici pe Bittel¹⁵? nici pe Cristi Teodorescu? Mă-ndoiesc. Iar de Nedelciu (deie-i Domnul sănătate), ştiu precis că are-n lucru o bucoavnă de amploare. Cel¹⁶ cu lumea-n două zile stă şi el pe gînduri multe, complexat, parcă, de viaţa indecisă-n două luntre. Sălcudeanu, cu-a’ lui texte puse unul peste altul, ca un glonţ ţîşni pe piaţă cu povestea-ntunecată: visul unei nopţi valpurge, cînd mişeaua reacţiune a instrumentat cabala٭ transparentului prohab...
        Cam pe la ora 7 a tranziţiei, din mijlocul "Saharei" de romane, privii în zare şi văzui o oază, Fata Morgana a fertilizării. Acolo îl zăresc pe Bănulescu, un Daniil nici trist, nici mic, ci aprig, ce-a scris un romănaş trăznit şi vesel: Te pup în fund, conducător iubit!¹⁷ El are vervă şi-o să vină tare, precum şi Aldulescu Radu¹⁸ care e mai posac, mai crunt şi mai "Buzura" – dar e fătat şi nu ouat băiatu’, şi-asta o văd şi  la Răsvan Popescu¹⁹, cel cinematografic şi nervos, cu scris tăiat, ritmat, behavioristic٭. La antipod, spre Borges, Eco, Orwell, dar tot la fel de buni la scriitură, promit un Alexandru Ecovoiu, cel cu Saludos-ul²⁰ impenetrabil, şi mai ales ciudatul Stoenescu²¹, pe care Liiceanu l-a lăudat, drumeţ spre "capodoperă" găsindu-l. Mai zabăuc ca ei, mai gură spartă, Caius Dobrescu²² bate cîmpi cu graţie, dar nu-i exclus bătaia să dea roade. Şi Oprea Leonard²³, dacă se-adună, e-n stare să producă text ca Lumea.
        Şi-acum mă duc să fac televiziune, căci numai dînsa mişcă sori şi stele²⁴.

_____________________________

        (Nu-s pentru initiaţi aceste note) 1. Ed. DU Style, 1994 2. Ed.Casa Şcoalelor, 1995 3. Ed.Cartea Românească, 1992, 1993 4. Ianus, Ed. Gramar, 1993 5. Sertarul cu aplauze, Ed.Tinerama, 1992 6. Vitrina cu păsări împăiate, Fundaţia Luceafărul, 1994 7. Ed. Fund.Cult. Rom., 1995 8. Corpuri de iluminat, Ed. Cartea Românească, 1990 9. Ed. Fund. Cult. Rom., 1992 10. Ştefan Dimitriu, Turnul nebunilor (adică Televiziunea din Dorobanţi), Ed. Evenimentul, 1994 11. Mihai Sin, Quo vadis, domine?, Ed. Humanitas, 1993 12. Travesti, Ed. Humanitas, 1994 13. Augustin Buzura 14. Horasangian 15. Adriana Bittel 16. George Bălăiţă 17. Ed. Nemira, 1994 18. Amantul colivăresei, Ed. Nemira, 1994 19. Omul cu cioc şi ghiare, Ed. Olimp, 1994 20. Ed. Est, 1995 21. Alex Mihai Stoenescu, Patimile Sfîntului Tommaso d'Aquino, Ed. Humanitas, 1995 22. Balamuc sau Pionierii spaţiului, Ed. Nemira, 1994 23. Cămaşa de forţă, Ed. Nemira, 1992 24. Literatura doar le inventează.

             ADDENDA. I. Tot în zona consumistă (nu de proastă calitate), două doamne de pe vremuri contribuţii au adus. Transformînd biografia în roman cu sentimente, d-na Cremene venit-a cu un op²⁵ sarcastoid, iar Postelnicu Ioana c-o poveste amoroasă²⁶, amîndouă pe fundalul de regim totalitar. II. E de menţionat şi Tudor Alexander din Columbia (statul Maryland, în SUA), om plecat din ’76, inginer chimist la bază, cu-n roman²⁷ destul de ager despre ţară şi exil.
________________

            Note la Addenda. 25. Mioara Cremene, Odioasa crimă din Carpathia, Ed. Cartea Românească, 1995 26. Remember, Ed. Albatros, 1994  27. Fugarii, Ed. Casa Şcoalelor, 1994.

            Final-final. Drept concluzie, doar o vorbă: fluctuat nec mergitur°.