Subiectele Dilemei: NOROCUL
BAFTA, DE LA GAUSS LA GAVRA

            Dac-ar fi s-o luăm adînc, ar trebui purces de la Ecleziast (9, 11): "Nu cei viteji cîştigă războiul, nu cei înţelepţi cîştigă pîinea, nici cei pricepuţi bogăţia, nici cei învăţaţi bunăvoinţa, ci toate atîrnă de vreme şi de împrejurări" şi ne-am ţine apoi de firul bătrînului motiv “fortuna labilis°”. Am trece prin Cîntul VII din Infernul, în care Virgiliu îi atrage atenţia naivului Dante: "or puoi figliuol, veder la corta buffa / de' ben che son commesi alla Fortuna / per che l’umana gente si rabuffa" (vezi, deci, fiule, că tot ce aduce Fortuna, pentru care oamenii se zbat atîta, piere ca boarea de vînt; versuri pe care un talentat traducător, prăpădit timpuriu, G. Buznea, le tălmăcea: "... această Comedie / o regizează, fiule, Norocul", săvîrşind un dulce anacronism, la 1300 neputînd fi vorba de "regie") sau printr-o bolgie mai afundă, în Cîntul XV, unde Brunetto Latini (de la care călătorul transmundan învăţase "come l'uom s'eterna", cum poate omul să se-nveşnicească) îl întreabă pe poet: "...Qual fortuna o destino / anzi l’ultimo di quaggiù ti mena?" (e întîmplare sau e destin că ai ajuns viu, aici, în Infern?)
          Am simţi germenii ştiinţei care-şi bate capul cu legile întîmplării şi ale "norocului" în opusculul lui Galilei din 1642, Considerazione sopre il giuoco dei dadi (Despre jocul de zaruri).
          Am rîde condescendenţi de marele Leibniz, care credea că, la zaruri, şansa de a ieşi suma "11" e egală cu şansa de a ieşi "12" (or, 11 are de două ori mai mult “noroc” decît 12, recte 0,056 faţă de 0,028) sau de tot marele d'Alembert, care era convins că, dacă a picat de 50 de ori cap, probabilitatea de a pica pajură ar fi mai mare (da’ de unde!).
          L-am fi menţionat, în schimb, respectuos pe Montmort, care a publicat, în 1708, Eseuri despre analiza jocurilor de noroc, cu aerul că am citit-o; la fel, despre Ars conjectandi° (1713) a lui Bernoulli, “Vechi Testament” al Probabilităţilor, cel "Nou" fiind Essai philosophique sur les probabilités° al lui Laplace, din 1814.
          Neghiob ar fi să-l uităm pe K.F. Gauss, descoperitorul curbei cu aspect de pălărie napoleoniană (bicorn), care descrie repartiţia în grafic a evenimentelor faţă de probabilitatea maximă a acestora (ecartul).
          Ar trebui citată nuvela-roman a(l) lui Dostoievski, Jucătorul, ca şi pătimirile autorului ei, posedat o vreme de demonul hazardului prin multe tripouri ale Europei. Ar fi de plasat undeva şi răs-tăbăcitul “un coup de dés jamais n’abolira le hasard°” al lui Mallarmé.
          Ajunşi la Eminescu, ar fi cazul să facem un popas mai lat şi să ne mirăm, bătu-l-ar norocul, cîte înţelesuri putea să strecoare în vechea vorbă slavă: “în cercul vostru strîmt / Norocul vă petrece" • "orice noroc / şi-ntinde aripile / Gonit de clipele / Stării pe loc"• "ochii / Cei plini de lacrimi şi noroc” • "de-i goni / Fie norocul, fie idealurile"... Şi, de la melancolica lui metafizică, am luneca, printr-o tumbă, la burlesca patafizică (Jarry), cea care pretinde, mă’nţelegi, a zămisli regulile care guvernează excepţiile.
          De aici, am străbate iute salonul lui Stamate al lui Urmuz, unde se află "masa fără picioare... bazată pe calcule şi probabilităţi" şi ne-am opri la arhi-scepticul Murphy, fondatorul teoriei improbabilităţilor, adevărat om al zilelor noastre negre, pentru care toate posibilităţile sunt negative, iar “norocul”, o scurtă eclipsă de ghinion.
          Dar tot acest vol d'oiseau nu ne scoate din beleaua în curînd cincinală. Bine a zis Hartley, săracul: Poţi duce un cal la apă, dar abia dacă-l convingi să plutească pe spate, atunci ai făcut ceva.
          Am tras repede spre zilele noastre (care, dacă chibzuieşti bine, sunt mai mult ale lor) ca să constat, ce? Că repartiţia "norocului" s-a făcut tîlhăreşte, că "curba lui Gauss" a ajuns o "curbă de sacrificiu". Şansele cui n-are sfinţi sunt vai de capul lor, în schimb proliferează, pe post de drog al speranţei, horoscoapele. Singura lege care se aplică fără menajamente şi excepţii este Legea Gravitaţiei: toate lucrurile cad şi decad tot mai jos.