Subiectele Dilemei: BOGAT ŞI SĂRAC
PAUPERIZAREA PRIN PAUKERIZARE
- gīnduri neindexate -      

          BIAS, HAMLET ŞI RADU PETRESCU. Un stoic de acum 2570 de ani, īl chema Bias, i-a uimit pe concetăţenii săi, care-şi strīngeau panicaţi calabalīcurile īn faţa unei invazii. El nu mişca un deget. L-au īntrebat cum de. Şi el le-a trīntit aceste patru vorbe (“patru vorbe, numai patru, da’ vorbe, ce-i drept!”): Omnia mea mecum porto! (Tot ce am, toate ale mele le port asupra mea). Adică restul sunt futilităţi*, deşertăciuni, lest, alienare, pacoste.
          Hamlet, un tīnăr inteligent şi, altminteri, īnstărit, credea că dilema e a fi sau a nu fi. Nu-şi punea problema lui a avea, pentru că organul sănătos nu doare. Dar (uitaţi-vă la verbele care-s stīlpii conjugărilor) alternativa n-o fi cumva a fi versus a avea? Lucrurile mele sunt eu? Sau ele mă diluează, mă īmprăştie? Să luăm cărţile (şi să cădem īn aporia “grămezii”): cīte e bine să ai īn casă? 1000? De ce nu 500? Şi totuşi: nu eşti şi īn ceea ce ai, īn năzuinţele şi opţiunile tale devenite bunuri palpabile? Unghiile mele sunt mai eu decīt cartea mea de căpătīi? Prin ’70 şi, scriitorul Radu Petrescu şi-a consumat leafa pe un an (om cu doi copii) ca să-şi cumpere un Palady. S-a “alienat” el īn acel obiect de pīnză, lemn şi vopseluri, sau şi-a īmplinit mai mult sinele?
          Scuze, devin cogibund.

          SĂRĂCIE ORWELLIANĂ. Despre sărăcia lucie (dar lucie di Lamermoor, că e īn Vest), are George Orwell o carte cruntă: Down and Out in Paris and London, Berkeley Publ., New York, 1966. Am s-o recomand negreşit la bibliografie.

          MARX ŞI BOGATUL. Franc vorbind, antipatia faţă de bogat n-a inventat-o Marx, cu gīndemele lui. Multe din cele care i-au trecut prin cap nu s-au adeverit, de pildă proorocirea că, pe măsură ce capitalismul va īnainta, “săracii vor deveni mai săraci, iar bogaţii mai bogaţi”; nivelul mediu de trai al Occidentului a crescut constant din vremea sa pīnă azi. De fapt, raţionamentul său politico-economic era o parafrazare a spusei biblice: “Cui are, i se va da, cui n-are, i se va lua”. Şi idiosincrazia faţă de bogat e o veche mentalitate creştină, dacă nu şi mai bătrīnă, prezentă īn textele emblematice ale tuturor veacurilor, de la Ovidiu la Rabelais, de la Montaigne la Flaubert, de la Shakespeare la Rimbaud, de la Villon la Eminescu, de la Balzac la Camil.
          Portretul robot negativ al bogatului. Bogatul e avar, mărginit, arogant. N-are pic de filosofie. Īn loc să trăiască, īşi bate capul zi şi noapte să facă bani. N-are suflet, crede că poate cumpăra totul. E prost crescut ("Mīncaţi, că altfel oricum o dăm la porci!" - Balzac, Le cousin Pons) sau snob. E īnfumurat şi inabordabil. Chefuri monstre, partuze*. Nu ştie ce e frumosul, īl măsoară la preţ de cost etc.
          Portretul robot pozitiv al bogatului. Bogatul e un om harnic şi intrepid. Datorită ideilor lui, numeroşi oameni mănīncă o pīine. El īnsuşi munceşte din zori pīnă seara, alături de echipa sa, care-l adoră. E generos, dar nefericit īn dragoste. Iubeşte frumosul, reşedinţele sale sunt pline de opere de artă. Se īnconjoară de prieteni care profită de pe urma lui. Ajută statul, plătind biruri mari. Uzajul lumii şi contactele cu inşi subţiri l-au rafinat etc.

          MASA ŞI SCAUNUL EI LA CAP. Masele sunt ca şi centurile de siguranţă. Trage-le brusc īn faţă şi se blochează.

          VOCAŢIA INDIGENŢEI. Sărăcia e şi un fel de vocaţie. Eminescu n-a avut toată viaţa aproape nimic al lui; Maiorescu (ardelean) s-a chivernisit bine. Maiorescu n-avea chemarea sărăciei. Cum n-au avut-o nici Minulescu sau Rebreanu (ardelean), īn timp ce Bacovia, da.

          ON A TOUJOURS BESOIN D'UN PLUS PETIT QUE SOI°. Monşer, stăm prost, dar nu prostissim. Ce atīta văicăroială, cīnd sunt sumedenie de naţii mai calice decīt noi (dacă luăm drept criteriu produsul naţional brut, PNB, pe locuitor). Uite, deschid cartea (Statele lumii, de H.C. Matei şi colab., ed. Rombay, Buc., 1993), cartea geme, de ţări şi ţărişoare care īmpuşcă francul mai anevoie ca noi (care avem 1640 de dolari pe căciulă). Albania are 740, Bangladeshul 210, Burkina Faso 247, Burundi 210, Coreea răposatului Kim (roşu, parfum şi prospeţime) 987, fidela Cubă 950, Etiopia 120 (eh? mai bombăniţi?), India 334, Kiribati 735, Mozambic 80 (eh? eh?? şi mai datorează şi vreo 5 miliarde de dolari!), Papua 860 (deci stăm de două ori mai bine ca papuaşii), Tanzania 110, Tuvalu (un fel e Kiribati) 700, Vietnam 180, Zimbabwe 640.
          Īn timp ce Bulgaria, cu 2250, stă de 11 ori mai prost ca Germania (24.000), Cehia cu 3140, de 10 ori mai prost ca Liechtensteinul (30.270), Slovenia cu 5500, de 10 ori mai prost ca Monaco (51.060), iar Ungaria, ce să mai zic: de 11 ori mai rău ca Japonia (25.430), de 12 ori mai rău ca Norvegia (26.380) şi de 15 ori mai rău ca Elveţia (33.340)!
          "Altă metodologie". Acum, pentru dialectica chestiunii, trebuie să raportez că vine S. Brucan, īntr-un articol din Adevărul (Cīt suntem de săraci şi rămaşi īn urmă?, 23.VI.1994) şi zice, citīnd şi experţi de aiurea, că PNB/locuitor nu reflectă progresul economic al societăţii (īn acea cifră pot intra, e.g., rachete şi bombe) şi nici puterea de cumpărare sau costul vieţii. Dl Brucan dă ca PNB/locuitor al Romāniei cifra de 1080 de dolari, dar socoate că, faţă de cel mediu al ţărilor din OECD (18.429 dolari), nu stăm de 18 ori mai rău, ci, "folosind o metodologie de calcul mai adecvată", doar de 5 ori. Citind aceste consideraţiuni, m-am simţit uşurat ca-n bancul cu sfatul rabinului. La "18 ori", eram cu capra, porcul şi găina sub acelaşi acoperiş. La “5” ori, mă lăfăi singur īn coşcogea colibă. Dintr-un condei, mi-e de 3,6 ori mai bine.
          Ultimele cifre, de pīine şi lapte. Tocmai clocisem enunţurile de mai sus, că-mi pică-n mīnă Romānia liberă de vineri, 8.VII: neamţul munceşte 3 minute pentru costul unui litru de lapte, francezul 7 minute, romānaşul 41. Pentru o pīine, Johann 9 minute, Jeannot 10, Ionică 34.

          LISTĂ STEREO. Mă iau după Barthes şi vă dau o listă. Ce n-am: iaht, elicopter, vilă, video, afghan, aer condiţionat, rude īn străinătate, stilou Parker, compiuter cu imprimantă laser, piscină, cont īn barcă, relaţii, barcă cu motor, amante glamoroase, telefon īn maşină, moşie, ace de cravată, garaj. Ce am: barcă pneumatică, machete de avioane, un apartament, un televizor colorat şi unul ne, un pisic, două balcoane, doi prieteni, multe pixuri, două maşini de scris, reportofoane gīrlă, apă toată ziua (cartier bun), un picap stereo vechi, salariu la timp, (...), telefon necuplat, jardiniere, loc de parcare plătit la ADP, multe cărţi bune, multe cărţi degeaba, un joc de şah electronic, voce.

          RELATIVITĂŢILE SĂRĂCIEI. Īn privinţa universalităţii sărăciei, lucii sau mate, consult o sursă de autoritate absolută: tratatul L'Économique (Introduction à l’analyse économique) al lui Paul A. Samuelson, Armand Colin, Paris, 1972, 2 vol., din care mijeşte geana de lumină a ideii că şi capra marelui vecin de peste ocean are oarecari junghiuri. Şi acolo, cică, sărăcia de la oraş e floare la ureche faţă de cea de la "ţară". Zice expertul american: "Chiar īn zilele noastre, cartierele cele mai dezmoştenite ale marilor oraşe americane: Hell’s Kitchen (bucătăria iadului) sau Harlem īn New York, South şi North End (extremităţile de sud şi nord) din Boston, cartierul «behind the yards» (de după abatoare) sau «centura neagră» din Chicago stau bine faţă de mizeria şi sordidul zonelor rurale īnapoiate ale Statelor Unite: Drumul Tutunului din Sudul profund, regiunile muntoase ale platoului appalachian sau oraşele miniere devenite fantome după epuizarea zăcămintelor" (tom. I, p. 173).
          O duzină de pagini mai īncolo īnsă, savantul yankeu ne strică tot cheful, venind, mă-nţelegi, eu tot felul de nuanţe de relativitate: "O situaţie de sărăcie, din punct de vedere american, ar fi considerată, din punct de vedere asiatic, drept una de abundenţă, iar majoritatea familiilor de dincolo de cortina de fier (actualmente cortina de viză; n. GP) ar fi socotite nevoiaşe, dacă nu chiar nenorocite, prin aplicarea criteriilor bugetului familial american" (tom. I, p. 190 .

          LA NOI: PAUPERIZAREA ŞI PAUKERIZAREA. Două quasi-reuşite ale guvernărilor de după '89 īn Romānia: pe plan material, pauperizarea, iar pe plan spiritual, paukerizarea omului de rīnd.

          EXERCIŢII ŞI PROBLEME PENTRU CITITORI. 1. Să se răspundă, fără a consulta manualul, la īntrebarea: pot fi privite cu simpatie averile post­revoluţionare romāneşti, o dată ce asupra lor planează, grea, bănuiala că s-au format din banii murdari ai nomenclaturiştilor, ai securiştilor sau ai comersanţilor maloneşti? 2. Pentru iubitorii de aritmetică distractivă: "Am salariu de 90.000 lei, iar taxa pentru copil la grădiniţă e de 55.000 de lei. Cum să ne descurcăm?" (muncitor, către preşedintele IIiescu, īn Adevărul, 2.VII. ‘94). 

          BIBLIOGRAFIE, rcomandabilă sau nu (mă bizui liberul-arbitru al dvs.). 1. Alehem, Şalom: Halal de mine, sunt orfan! 2. Am cravata mea, sunt pionier! (cīntec progresist). 3. Banii sau viaţa (proverb apaş cu profunde semnificaţii). 4. Biblia 5. Bloy, Léon: Le sang du pauvre. 6. Carnegie, Dale: Arta de a reuşi īn viaţă (cum să ajungi milionar fără un sfanţ). 7. De la limba de lemn, la sapa de lemn, eseu frate cu acesta (prin Expres). 8. Eminescu M.: Īmpărat şi proletar, vers. 71-75 ("...mizeri şi bogaţi..."). 9. Id.: Cugetările sărmanului Dionis, vers 64 ("...Poezie - sărăcie!"). 10. Hemingway, E.: A avea şi a nu avea (n-are legătură, dar e o carte bună). 11. Ilf şi Petrov: Douăsprezece scaune, Viţelul de sur (passim). 12. Lipmann, Walter: La cité libre. 13. Marx, K.: Capitalul (cīt de cīt, dar īn paralel eu Dumitrescu, Constantin: Cetatea totală) 14. Montaigne: passim. 15. Orwell, G.: vezi īn text. 16. Petrov şi Ilf: Atitudine dispreţuitoare faţă de stomac, ed. Univers, 1979. 17. “Ricchi e Poveri”, care cīntă. 18. Şora, Mihai: A fï, a face, a avea, ed. C.R., 1985 (grea).