România liberă, 6 decembrie 1997

             Stimate domnule redactor-şef,

                Întrucît constituiam, în mare măsură, subiectul "replicii" d-lui Eugen Vasiliu, publicate  în ziarul din 26 nov. 1997, vă rog să-mi acordaţi şi mie dreptul de a răspunde, inserînd în proximul număr posibil rîndurile de mai jos. Vă mulţumesc anticipat,

                                                                                                                      George Pruteanu

            Dl. senator Eugen Vasiliu, preşedintele Comisiei de cultură a Senatului, a făcut, într-o replică adresată d-lui Octavian Paler (Rom.lib., 26 nov.), un mănunchi de aprecieri referitoare la proiectul meu de Lege pentru protecţia limbii române. Textul d-lui senator conţine afirmaţii şi epitete care mă indignează. Că d-sa consideră proiectul meu "stupefiant", e treaba d-sale, cu condiţia să producă şi argumente puternice, spre a nu lăsa impresia că "se stupefiază" cam uşor. Dar să spună dl. Vasiliu că eu aş "organiza subit vigilenţa în acest domeniu", cînd e de notorietate că bună parte din reputaţia mea se datorează tocmai acestei "vigilenţe", manifestate în scris şi la televiziune în ultimii 5 ani, dar şi înainte de 1989, de pildă prin rubrica "Găuri negre în Galaxia Gutenberg", pe care am susţinut-o peste 2 ani în revista Astra şi cînd, de fapt, de cîteva decenii asta mi-e preocuparea de bază - este o aserţiune complet nelalocul ei. Repet: ar fi de ajuns doar ce am făcut în ultimul lustru, spre a nu se putea vorbi de un gest "subit". Şi totuşi, dl. Vasiliu vorbeşte, ba chiar mai mult decît atît: afirmă că eu aş fi "manifestat o grabă suspectă". Să recapitulăm: 1) problema mă preocupă (şi e un fapt public) de ani de zile şi 2) la abia un an întreg de cînd sunt parlamentar, am această iniţiativă legislativă. Aşadar: unde e graba?! Şi, mai ales: de ce ar fi, această grabă, "suspectă"? Căror infamante bănuieli le-ar lăsa ea loc (dacă ar fi reală)? Ce mîrşave scopuri urmăresc? Unde bat eu oare, dacă vreau ca în România, prin lege, limba română să aibă o poziţie prioritară?!

            Dar dl. Vasiliu se află în sfere prea înalte pentru atare bagatele. Hyperionic, d-sa lansează printre dinţi: "nu mă pot coborî  atît de jos". Nu poate descinde titanicul domn Vasiliu în colbul unor asemenea griji plebee. Auzi idee! Să stai să păzeşti limba! D-sa a adus şi "argumente": păi, ce, dacii şi-au apărat-o? Şi dacă Academia Dacică şi Institutele de Lingvistică din Sarmisegetusa, carevasăzică, n-au catadicsit să şi-o apere, n-o să fim noi fraieri să ne batem capul cu aşa ceva. Cum o să se coboare dl. Vasiliu atît de jos, dacă excelenţa sa consideră proiectul meu o "şmecherie", "o cacealma cu etichetă şi pretenţii de lege românofilă",  o "cioară vopsită", ceva "amuzant" ? Şi, după ce l-a privit scurt şi "străpungător", cu măreţia cu care se uită un soldat la un păduche din bonetă, luminăţia-sa azvîrle nemilos verdictul definitoriu: "încercarea d-lui Pruteanu nu merită altceva decît băşcălia".

            N-am să încerc aici să-l conving pe dl.Vasiliu că proiectul meu e bun. Am eu însumi certitudinea că poate fi lărgit, nuanţat, îmbogăţit. Dar stau şi mă-ntreb, cu modestie, cum de s-or fi lăsat păcăliţi jurişti de prestigiu, cum e Corneliu Turianu (care l-a citit primul, şi nu l-a găsit deloc bicisnic, sugerîndu-mi doar două simple modificări de redactare, acceptate), specialişti ai departamentului tehnico-legislativ al Senatului, doctori şi ei în Drept (care i-au adus, şi le mulţumesc, mici îndreptări formale), scriitori de mare prestigiu ca Oct. Paler, Aug. Buzura, Nicolae Breban (care l-au elogiat, şi nu-s oameni să se lase îmbătaţi cu apă rece) ...şi chiar foarte multe redacţii (inclusiv cea a României libere) care au publicat integral proiectul, fără să li se pară deloc că ar fi caraghios.

            Caracterizările violent dispreţuitoare ale d-lui Vasiliu (şmecherie, cacealma, diletantism, cioară vopsită) vădesc o acră adversitate de principiu al cărei resort e de căutat atît în structura mentală a emiţătorului, cît şi în oarece elemente circumstanţiale, ale momentului. Unul din epitetele folosite e relevant în acest sens: dl. Vasiliu constată ironic caracterul "românofil" al acestui proiect de lege. Mi-l însuşesc cu plăcere şi fără umbră de jenă. Zece ani am tălmăcit din Dante şi am fost din plin italofil; am tradus Luceafărul în franţuzeşte, şi din Baudelaire sau Nerval în româneşte, fiind astfel incontestabil francofil. M-am prăpădit după Shakespeare sau Dostoievski, căzînd cu drag în anglo- şi rusofilie. Citindu-i pe Ady Endre sau pe Petöfi, mi-a venit să-nvăţ ungureşte, puseu maghiarofil clar. Dar recunosc că toate acestea nu-s decît mici vînzoleli pe fondul unei românofilii funciare şi implacabile. Da, sunt românofil, adică simpatizant lucid şi critic a ceea ce este românesc sau ar face bine românescului, acţionez ca un românofil şi, dacă cumva dl. Vasiliu este românofob, dialogul nostru va fi foarte dificil. Deja este frînat de convingerea mea că recursul la "băşcălie", pe care d-sa îl proclamă ca singură soluţie în cazul de faţă, e o tristă eroare. Băşcălia nu e altceva decît jegul spiritului. Acolo unde umorul sau ironia descifrează ori radiografiază, băşcălia scuipă. Forme ale cunoaşterii, umorul e un "microscop", iar ironia, un laser faţă de incongruenţele lăuntrice ale lucrurilor - în timp ce băşcălia, venind din cloaca inteligenţei, e subterfugiul golănesc al ne-priceperii şi înseamnă a face mişto, adică, pardon, a da cu mucii în fasole.

            Dacă dl. Vasiliu e decis să abordeze astfel proiectul meu de Lege pentru protecţia limbii române, atunci teamă mi-e că va vorbi singur. Sau încetit cu alţi însinguraţi.

SCURT RĂSPUNS D-LUI GABRIEL ANDREESCU

                    Oare am dreptul să cer, de la un intelectual de calitatea dv., un minimum de bună-credinţă în disputa cu un "adversar" de idei? Sunteţi liber să nu fiţi de acord cu sensul şi rosturile proiectului meu de lege privind protecţia limbii române. Dar e profund nedemn, faţă de reputaţia dv., să vă prefaceţi, într-un mod pe care l-aş califica drept aproape fariseic, că vedeţi în acel proiect lucruri aberante, monstruoase şi să le circumscrieţi aşa-ziselor mele intenţii. Cînd eu, în articolul 2 al proiectului (ameliorabil, completabil, de altfel) spun negru pe alb că se referă la "textele cu caracter utilitar", că se exclud de la prevederile sale textele cu caracter ştiinţific sau literar-artistic, precum şi orice alte publicaţii în limbi străine, dv. vă faceţi a pricepe, cu o veninoasă inocenţă, că eu aş dori un autodafé al cărţilor de religie, eseistică, bucătărie, că eu, un Goebbels autohton la pătrat, aş dori să se spună "adio librăriilor pentru carte străină" şi alte asemenea născoceli infamante! În loc să observaţi că, în comparaţie cu Legea similară din Franţa, de pildă, proiectul meu este mult mai puţin aspru, necerînd înlăturarea inscripţiilor în limbi străine, ci doar precedarea lor de către (sau dublarea cu) textul românesc, îmi puneţi în seamă (dar mi-e imposibil să admit că dv. chiar aţi crezut ce aţi scris) bestialităţi de genul: adio vizionări CNN, adio mesaje pe Internet, ba chiar, culme a răstălmăcirii, "anihilarea întregului sistem de educaţie în limba maternă" ! Nu, d-le Gabriel Andreescu, nimic din aceste barbarii nu se află nici în litera, nici în spiritul textului de lege pe care-l propun. Nici una din consecinţele fantasmagorice, pe care mimaţi a le întrezări acolo, nu există cu adevărat în mintea mea (şi ştiţi bine asta!) sau în pagimile proiectului - şi făţarnicul proces de intenţie pe care mi-l faceţi mă umple de o indicibilă mîhnire.

                                                George Pruteanu

Bucureşti, 4 dec. 1997
 

Cele două avize, favorabile, succesive, din partea Consiliului Legislativ

ÎN LEGĂTURĂ CU SCOPURILE “LEGII PENTRU PROTECŢIA JURIDICĂ A LIMBII ROMÂNE” Comunicat de presă  5 aprilie 2000.             Pentru că multe persoane, fie din ignoranţă, fie din rea credinţă, deformează şi răstălmăcesc ţelul  proiectului meu legislativ de “protecţie juridică a limbii române” (pe care l-am iniţiat de acum aproape trei ani şi care, recent, a provocat iarăşi discuţii) , găsesc necesar să fac următoarele precizări:             1. În ciuda adversităţii înverşunate a unor parlamentari ai actualei Puteri, proiectul meu – subliniez acest lucru - are avizul favorabil  al specialiştilor de vîrf din Consiliul Legislativ.             2. Legea nu-şi propune să vegheze la corectitudinea gramaticală a limbii române. De acest lucru ar trebui să se ocupe insistent şcoala, radioul, televiziunile, presa, editurile etc., în nici un caz poliţia. Unii adversari politici transformă problema în ridicol, insinuînd că Pruteanu ar vrea să se aplice amenzi penale pentru dezacord între subiect şi predicat: sunt glume de două parale.             3. Legea nu-şi propune să frîneze invazia de anglicisme (unele, ce-i drept,  inutile sau greu inteligibile de către publicul larg) din vocabularul curent, ci ţinteşte doar să nu fie clintită limba română din locul dominant care i se cuvine. Am spus în zeci de emisiuni că limba română are o mare putere de asimilare şi că toate recentele anglicisme utile şi care nu au un echivalent convenabil în româneşte se vor împămînteni ca şi precedentele lor (tramvai, pulover, henţ etc.). Am fi caraghioşi (ca ideea lui Ceauşescu cu “tovarăşe”) dacă am decreta că nu mai e voie să spui sau să scrii “week-end”, ci musai “sfîrşit de săptămînă”. Dar nimeni nu înţelege de ce hotelul “Bucureşti” trebuie să se cheme “Bucharest”.             4. Legea se ocupă de situaţiile în care limba română are o concreteţe fizică (texte cu caracter public tipărite: afişe, pliante ori panouri publicitare, denumiri de firme româneşti, formulare, indicaţii tehnice ale produselor etc., precum şi texte, cu acelaşi caracter public şi publicitar, rostite pe diverse căi: radio, televiziune etc.). Legea nu interzice prezenţa textelor în limbi străine, ci oferă două posibilităţi, la alegere: ori în limba străină plus, obligatoriu, traducerea; ori numai în limba română (situaţie în care beneficiarul plăteşte mai puţin). Legea similară franceză în aceeaşi materie este mult mai aspră, neîngăduind alternativa.             5. Legea de protecţie juridică a limbii nu se “suprapune” cu legea de protecţie a consumatorului, întrucît vizează domenii mult mai largi.             6. Bine aplicată,  legea ar mai reduce senzaţia de “înstrăinare” în propria ţară a milioane de români şi ar mai diminua aspectul de “bazar internaţional” al multor zone din oraşele şi satele româneşti.                                                              George Pruteanu             Bucureşti, 5 aprilie 2000

Pentru comparaţie:

Legea nr. 94-665 din 4 august 1994 privind folosirea limbii franceze

(Fragmente din textul original. Traducerea a fost preluată din materialul “PROTEJAREA LIMBII NAŢIONALE – Legislaţie comparată”, elaborat de CONSILIUL LEGISLATIV – Serviciul de Informare şi Documentare Legislativă, noiembrie 1997.

 Atrag atenţia asupra faptului că dispoziţiile art. 3 din legea franceză (care nu îngăduie DECÎT limba franceză) şi domeniul ei de aplicare (inclusiv persoanelor FIZICE) sunt net mai severe, mai restrictive, decît elementele omoloage din proiectul meu legislativ. (Nota G.P.)

a

a

LIMBA ROMÂNĂ ŞI LEGEA

Interviu cu senatorul George Pruteanu

            -Legea dv. pentru protecţia juridică a limbii române a fost discutată deunăzi în Senat. Ce ne puteţi spune?
            -Discutată, e un fel de a zice. Nu s-a ajuns la discutarea propriu-zisă, în fondul articolelor. Inamicii înverşunaţi ai acestei legi au făcut diverse strîmbături (la propriu!, după cum s-a putut vedea la ProTV!), încercînd să transforme şedinţa în comédie. Alţii au adus obiecţii penibil de mărunte, cum că, de pildă, n-ar fi potrivit titlul cu conţinutul: ca şi cum ar fi fost mare lucru ca, după cîteva minute de discuţii, să schimbăm titlul! Mie, titlul mi-e profund indiferent: mă interesează să fie aplicat conţinutul! În fine, alţii, fie din rea-credinţă, fie din ignoranţă, băteau apa în piuă că  nu poţi corecta limba prin lege... Dar mie nici prin cap nu-mi trecuse aşa ceva, şi legea nu asta urmăreşte. De îndreptarea limbii trebuie să se ocupe intens şcoala, radioul, televiziunea (m-aş fi ocupat şi eu în continuare, dacă actuala guvernare nu mi-ar fi interzis emisiunea “Doar o vorbă...”), presa, editurile etc. Legea mea se ocupă de aspectul fizic, de concreteţea fizică a limbii (texte cu caracter utilitar public tipărite: afişe, pliante ori panouri publicitare, denumiri de firme româneşti, formulare ale unor bănci sau alte instituţii, indicaţii tehnice ale produselor de tot soiul etc., precum şi texte, cu acelaşi caracter public şi publicitar, rostite pe diverse căi: radio, televiziune etc.). Legea pe care o propun, şi pentru care mă zbat de 3 ani, nu interzice prezenţa textelor în limbi străine, ci oferă două posibilităţi, la alegere: ori în limba străină plus, obligatoriu, traducerea; ori numai în limba română (situaţie în care beneficiarul plăteşte mai puţin). Legea similară franceză în aceeaşi materie este mult mai aspră, neîngăduind alternativa.
            -De ce credeţi că proiectul dv. e întîmpinat cu atîta adversitate?
            -Adersitatea vine din partea reprezentanţilor Puterii de azi. Ea îşi are explicaţia în mai mulţi factori: 1. maniheismul, rigiditatea încă specifice politicii româneşti, conform căruia, dacă ceva vine din partea Opoziţiei, e rău şi trebuie respins; 2. cosmopolitismul rînced al multora care s-au dus la Washington “boi” şi s-au întors “vaci”, ca să-l parafrazez pe Eminescu; lor le place aspectul de “bazar internaţional” al multor zone din ţară; 3. lipsa unui filon decent naţional în gîndirea multor politicieni; 4. la mijloc e şi extremismul UDMR-ist, care nu acceptă ca mărfurile vîndute în judeţele Harghita şi Covasna să aibă inscripţii şi indicaţii tehnice şi în româneşte; 5. în fine, se strecoară, în acea atitudine de respingere furioasă, şi antipatia sau invidia pe care eu le stîrnesc unora. Dar marea majoritate a populaţiei ţării ar privi, priveşte cu simpatie o asemenea lege. Mărturie stă ecoul extrem de fabvorabil provocat la apariţia proiectului, acum 3 ani: a fost reprodusă în toate gazetele centrale şi în multe locale, cu comentarii exclusiv pozitive, iar opinia publică a reacţionat la fel. Dar senatorul liberal Eugen Vasiliu, preşedintele Comisiei de Cultură din Senat, şi-a făcut o adevărată fixaţie din respingerea încrîncenată a acestei legi, cu “argumente” veninoase şi goale (că e “populistă”, că e “naţionalistă”, că e “inutilă”). El şi-a găsit sprijinitori în oameni de la UFD şi de la PNŢCD. Dar am convingerea că, pînă în cele din urmă, nu vor reuşi să blocheze legea. Cititorii trebuie să ştie că proiectul meu are avizul favorabil  - care e esenţial - al specialiştilor de marcă din Consiliul Legislativ.
            -Ce s-a întîmplat marţi cu proiectul dv.? Ce urmează?
            -A fost “retrimis la Comisie”, o formă politicianistă de tergiversare, de tragere de timp. Dar eu nu mă las cu-una-cu-două. Am şi elaborat o nouă redactare şi am înaintat-o Biroului Permanent, şi am să mă “ţin de capul lor” pînă o văd din nou în plen şi, pîn’la urmă, promulgată. Oamenii – care n-au nimic nici cu engleza, nici cu maghiara, nici cu turca ş.a.m.d. - vor ca limba română să fie stăpînă în România şi eu pentru asta mă bat.
            -Vă dorim succes.

            Interviu realizat de Traian BRĂTIANU