APRECIERI CRITICE 
(asupra scrierilor sau altor activităţi ale lui G.P.;  în ordine cronologică)
 

            „Meritul cărţii Pactul cu diavolul stă şi în infatigabila disponibilitate a lui George Pruteanu de a-şi iscodi, cu vervă şi erudiţie, interlocutorul..."
                        (RADU G. ŢEPOSU, Un boier cu frică de Dumnezeu, în Cuvîntul, nr. 2/215, martie 1995)

            „George Pruteanu, critic literar febril, aflat mereu în ofensivă şi ziarist experimentat, un adevărat profesionist al curiozităţii, reuşeşte să-l provoace pe Petru Dumitriu, să-l facă să-şi aducă aminte chiar şi ceea ce ar fi vrut să uite”.               
                        (ALEX. ŞTEFĂNESCU, Petru Dumitriu despre pactul cu diavolul, în România literară, nr.7, 1 martie 1995)

                „George Pruteanu (are) o limbă ascuţită, o cărturărie agilă şi scormonitoare... (...) Pactul cu diavolul e unul dintre cele mai reuşite portrete literare deduse din dialog. (...) George Pruteanu vine la dialog blindat de informaţie despre epoca respectivă. (...) Nu-şi bruschează interlocutorul. Ştie să-l provoace doar, fără să-l rănească. (...) «Cazul Petru Dumitriu» primeşte în cartea cu George Pruteanu o excelentă definiţie prin dilemă: Bruno sau Galilei?"¹
                       (TANIA RADU,  Singur cu sine, în LA&I (Supliment cultural Cotidianul), nrr. 8 şi 9, 6 şi 13 martie 1995)

                 „Noua carte de convorbiri cu Petru Dumitriu, realizată de George Pruteanu, este obsedantă. (...) George Pruteanu este însufleţit de o mare curiozitate. El îşi foloseşte nu numai competenţa de critic literar, ci şi experienţa de ziarist pentru a-l determina pe Petru Dumitriu să facă mărturisiri revelatoare"
                        (ALEX. ŞTEFĂNESCU, O afacere proastă, în România literară, nr.8, 8 martie 1995)

           „...Graţie abilităţii lui George Pruteanu, în Pactul cu diavolul  întîlnim şi un mare scriitor în papuci de casă, «desolemnizat», împins să se «demitizeze» el însuşi, surprins, chiar «vînat» adesea în flagrantă contradicţie cu sine, contrazis prompt de interlocutor şi rămînînd fără răspuns, negăsind uneori argumente prea convingătoare ca să-l pună la punct pe «insolentul» convorbitor…”
                        (C. STĂNESCU,  Un om „dublu”, în Ad. lit. şi art., nr. 259, 8 martie 1995)

            „George Pruteanu a găsit, în Pactul cu diavolul, cheia unei personalităţi greu de descifrat…Rezultatul este un portret extrem de viu al autorului Cronicii de familie…”
                        (TANIA RADU,  Împăcarea cu sine, în Cotidianul, 11 martie 1995)

                „Pactul cu diavolul - Şase zile cu Petru Dumitriu este o carte care se citeşte pe nerăsuflate! Nu numai datorită subiectului (...), dar şi pentru felul în care G. Pruteanu a izbutit să alcătuiască această carte. Şi, mai ales, din pricina acelui – de invidiat – climat spiritual care s-a stabilit între scriitorul Petru Dumitriu şi tînărul său interlocutor. (...) G. Pruteanu i-a pus, de cele mai multe ori, întrebări îndrăzneţe, directe, ca să nu spun de-a dreptul incomode sau dure. (...) Cartea lui George Pruteanu e cea mai izbutită dintre cele scrise despre Petru Dumitriu".
                       (EUGENIA TUDOR-ANTON, Dialog cu un Faust român,  în Luceafărul, nr. 14, 19 aprilie 1995)

                 “«Perfecţionistul» poliglot George Pruteanu, instruit pînă în vîrful unghiilor..."
                        (C.STĂNESCU,  Dinspre Balta Albă, în Adevărul, 23 decembrie 1995)

            “George Pruteanu, criticul de cărţi (...), e un analist crud, dar totdeauna adevărat...  «Genul lui Pruteanu» e, de fapt, genul celor care trăiesc convingerea că ştiinţa merită să devină o bucurie publică. (...) Nimic mai incitant ca apariţiile lui Pruteanu..."
                        (TUDOR OCTAVIAN,  În genul lui Pruteanu, în Rom. liberă, 18 ianuarie 1996) 

            “Dezinvoltură, umor, inteligenţă, iată trei calităţi ale scrisului pe care acest cronicar literar a reuşit să le aducă pe micul ecran."
                        (LAURE HINCKEL, “O vorbă” din România, în La Croix (Franţa), 23 febr. 1996)

“Succesul d-lui Pruteanu se explică tocmai prin gravitatea [s.a., n.GP] care se ascunde la prima vedere. (...) Lucrurile grave pot fi spuse pe multe tonuri, nu neapărat patetic, pot fi rostite alb, dezinvolt sau chiar cu zîmbetul pe buze. (...) Ei bine, dl Pruteanu se aşează aici, în locurile acestea în care îşi au obîrşia actele fundamentale ale vieţii: vorbitul, gînditul, iubitul [s.a., n.GP]. (...) Există un «amestec-Pruteanu», unul de inteligenţă, iubire şi umor. (...) Dl Pruteanu ştie că zeii nu vor reveni printre noi decît atunci cînd oamenii acestui popor vor reînvăţa actele fundamentale ale vieţii: vorbitul, gînditul, iubitul. Dl Pruteanu (...) îi face să creadă din nou în cuvinte, în adevăr şi în sentimente. Şi o face cuviincios, fără gravitate pedagogică tîmpă...”
                        (GABRIEL LIICEANU,  Arheul Pruteanu, în 22, nr. 10, 6-12 martie 1996, p. 5) 

“Am o violentă simpatie pentru domnul George Pruteanu. (...) Erudiţia, umorul subţire, ironia graţioasă, fineţea nuanţelor (...) sunt calităţi care îl propulsează în topul preferinţelor mele”.
                        (RADU BELIGAN, “Mult e dulce...”, în Actualitatea, luni 6 mai 1996, p. 2) 
           
            "Adevărata critică literară este o operă pedagogică. Şi Titu Maiorescu, şi E. Lovinescu, şi G. Călinescu au făcut educaţie estetică publicului din vremea lor. George Pruteanu se înscrie, deci, într-o tradiţie, chiar dacă se foloseşte de mijloace electronice pentru difuzarea operei lui. (...) El face o critică literară nu numai a textelor literare, ci şi a limbajului nostru de fiecare zi, a discursurilor politice, a traducerilor, a reclamelor ş.a.m.d. (...) Mai atrage la George Pruteanu - cel mai notoriu critic literar român al tuturor timpurilor - încrederea sa luminoasă în raţiune, în perfectibilitatea umană (morala lui aminteşte pe aceea a personajelor lui Jules Verne). Mai atrage independenţa de opinie, umorul..."
                        (ALEX. ŞTEFĂNESCU, Criticul literar ca vedetă, în Rom. lit., nr. 27, 10 iulie 1996)

                    "George Pruteanu posedă un geniu satiric, un geniu special (...). O minte strălucită, un tip genialoid... Pruteanu e un spirit strălucit, o pană ageră şi extrem de ascuţită..."
                                (MIRCEA DINESCU, în La Universitatea "Al.I.Cuza" / Mircea Dinescu a vorbit despre geniul lui George Pruteanu, interviu de C.Cîrstea şi Nichita Danilov - Monitorul, nrr. 78 şi 79 din 5, 6, 7 aprilie 1997)

                “Nimic nu-i lipseşte d-lui George Pruteanu. Inteligenţa briantă٭, instrucţia temeinică, o fină notă de umor, hărnicia, promptitudinea, fantezia şi, nu în ultimul rînd, o capacitate de întrupare comunicativă a datelor (...). Dl George Pruteanu e ca o lumină albă ce poate fi descompusă în cele şapte culori. Dar la ce bun s-o descompunem? Preferăm a o contempla şi pe mai departe în plenitudinea ei seducătoare, culturalizatoare, generoasă, civilizată, bonomă, pedagogică, strălucitoare”.
                        (GHEORGHE GRIGURCU, La revedere, d-le G. Pruteanu, în Rom. liberă, 9 mart. 1999, p.1) 

“Dl George Pruteanu nu este numai un intelectual strălucit, ci şi unul strălucitor, (...) un amestec de ştiinţă cu farmec, inteligenţă, umor subţire...”
                        (DORIN TUDORAN,  A venit impersonalul, în Rom. literară, nr. 15 din 14 aprilie 1999, p.11) 

“George Pruteanu (...), un om ale cărui fantezie şi bonomie se sprijină pe o cultură temeinică, pe rafinamentul criticului literar”.
                        (GHEORGHE GRIGURCU,  Răzbunarea d-lui G. Pruteanu, în Cotid., 22 iunie 1999, p.1) 

“...Ca să nu mai vorbim de apostrofările grosolane ale d-lui Laszlo Alexandru (...). George Pruteanu, omul care a pledat la televizor, ani la rînd, pentru absorbirea culturii în viaţa de fiecare zi şi pentru regăsirea nobleţii în relaţiile dintre oameni – investind în acest demers un adevărat geniu pedagogic – are parte de un asemenea tratament!”
                        (ALEX. ŞTEFĂNESCU, Viermele din măr, în Rom. literară, nr. 41 din 13 octombrie 1999) 

George Pruteanu a rămas (...) un experimentator. (...) Locul lui real de manifestare rămîn cinematografia, televizia, învăţămîntul. (...) El e un bun vorbitor, un agil persuador (...) model de gramaticalitate ori de discursivitate bună”.
                        [LUCA PIŢU,  Divagînd despre Georgel Pruteanu, în Familia (Oradea), nr. 11-12/2000] 

 “Austeritatea omului studios şi dorinţa de spectacol a omului de lume coexistă în personalitatea lui G. Pruteanu. Şi se regăsesc, tot asociate, şi în cărţile lui, care se remarcă deopotrivă prin valoare documentară şi spirit ludic, prin rigoare şi ingeniozitate. (...) Este un autor mereu plin de vervă. Ultimele sale două cărţi constituie un recital atrăgător prin ritmul alert, prin imprevizibilitate (o imprevizibilitate calculată) şi prin umor. (...) Compunînd texte – indiferent de ce natură: discursuri, eseuri, pamflete, însemnări etc. – G. Pruteanu nu se repetă niciodată. Născoceşte mereu altă formulă, recurge, cu o ameţitoare mobilitate intelectuală, la ironie, la citate docte, la demonstraţii prin reducere la absurd... George Pruteanu n-a scris niciodată ceva plictisitor. (...) G. Pruteanu e un pedagog – mai exact spus: un scriitor cu geniul pedagogiei – care explică prietenos şi cu umor (...), cu seninătate de intelectual umanist”.            
                         (ALEX. ŞTEFĂNESCU,  Recital G. Pruteanu, în Rom. literară, nr. 19 din 16 mai 2001, p. 4)

          “...Ceea ce ni se oferă sub genericul  «emisiune culturală» este, de regulă, un amalgam cenuşiu, plicticos şi prăfuit. În anii anteriori, emisiuni culturale făcute cu har ( «Profesiunea mea, cultura», a lui N. Manolescu,  «Seratele» lui Iosif Sava sau  «Doar o vorbă săţ-i mai spun» a lui George Pruteanu) se bucurau nu doar de audienţă, ci şi de un prestigiu de neimaginat azi".           
                         (MIRCEA MIHĂIEŞ,  Terorismul prin "rating", în Rom. literară, nr. 22 din 8 iunie 2005, p. 2)

______________________
            1) Această dilemă a constituit subiectul unui eseu pe care l-am scris mai de mult (sper să-l găsesc şi să-l introduc în sait); i-am expus-o, în cursul dialogului, şi lui Petru Dumitriu.

www.pruteanu.ro