APRECIERI CRITICE
(asupra scrierilor sau altor activități ale lui G.P.;
în ordine cronologică)
„Meritul cărții Pactul cu diavolul stă și în infatigabila disponibilitate
a lui George Pruteanu de a-și iscodi, cu vervă și erudiție, interlocutorul..."
(RADU G. ȚEPOSU, Un boier cu frică
de Dumnezeu, în Cuvîntul, nr. 2/215, martie 1995)
„George
Pruteanu, critic literar febril, aflat mereu în ofensivă și ziarist
experimentat, un adevărat profesionist al curiozității, reușește să-l provoace
pe Petru Dumitriu, să-l facă să-și aducă aminte chiar și ceea ce ar fi vrut să
uite”.
(ALEX. ȘTEFĂNESCU, Petru Dumitriu
despre pactul cu diavolul, în
România literară, nr.7, 1 martie 1995)
„George Pruteanu (are) o limbă ascuțită, o cărturărie agilă și scormonitoare...
(...) Pactul cu diavolul e unul dintre cele mai reușite portrete literare
deduse din dialog. (...) George Pruteanu vine la dialog blindat de informație
despre epoca respectivă. (...) Nu-și bruschează interlocutorul. Știe să-l
provoace doar, fără să-l rănească. (...) «Cazul Petru Dumitriu» primește în
cartea cu George Pruteanu o excelentă definiție prin dilemă:
Bruno sau Galilei?"1
(TANIA RADU, Singur cu sine,
în LA&I (Supliment cultural Cotidianul),
nrr. 8 și 9, 6 și 13 martie 1995)
„Noua carte de convorbiri cu Petru Dumitriu, realizată de George Pruteanu, este
obsedantă. (...) George Pruteanu este însuflețit de o mare curiozitate. El își
folosește nu numai competența de critic literar, ci și experiența de ziarist
pentru a-l determina pe Petru Dumitriu să facă mărturisiri revelatoare"
(ALEX. ȘTEFĂNESCU, O afacere proastă, în
România literară, nr.8,
8 martie 1995)
„...Grație abilității lui George Pruteanu, în Pactul cu diavolul
întîlnim și un mare scriitor în papuci de casă, «desolemnizat», împins să se
«demitizeze» el însuși, surprins, chiar «vînat» adesea în flagrantă contradicție
cu sine, contrazis prompt de interlocutor și rămînînd fără răspuns, negăsind
uneori argumente prea convingătoare ca să-l pună la punct pe «insolentul»
convorbitor…”
(C. STĂNESCU, Un om „dublu”,
în Ad. lit. și art., nr. 259, 8 martie 1995)
„George
Pruteanu a găsit, în Pactul cu diavolul, cheia unei personalități greu de
descifrat…Rezultatul este un portret extrem de viu al autorului Cronicii de
familie…”
(TANIA RADU, Împăcarea cu sine,
în Cotidianul, 11 martie
1995)
„Pactul cu diavolul - Șase zile cu Petru Dumitriu este o carte care se
citește pe nerăsuflate! Nu numai datorită subiectului (...), dar și pentru felul
în care G. Pruteanu a izbutit să alcătuiască această carte. Și, mai ales, din
pricina acelui – de invidiat –
climat spiritual care s-a stabilit între scriitorul Petru Dumitriu și tînărul
său interlocutor. (...) G. Pruteanu i-a pus, de cele mai multe ori, întrebări
îndrăznețe, directe, ca să nu spun de-a dreptul incomode sau dure. (...) Cartea
lui George Pruteanu e cea mai izbutită dintre cele scrise despre Petru
Dumitriu".
(EUGENIA TUDOR-ANTON, Dialog cu un
Faust român,
în Luceafărul, nr. 14, 19
aprilie
1995)
“«Perfecționistul» poliglot George Pruteanu, instruit pînă în vîrful
unghiilor..."
(C.STĂNESCU, Dinspre Balta Albă, în
Adevărul, 23 decembrie 1995)
“George
Pruteanu, criticul de cărți (...), e un analist crud, dar totdeauna adevărat...
«Genul lui Pruteanu» e, de fapt, genul celor care trăiesc convingerea că știința
merită să devină o bucurie publică. (...) Nimic mai incitant ca aparițiile lui
Pruteanu..."
(TUDOR OCTAVIAN, În genul lui Pruteanu, în
Rom. liberă, 18 ianuarie
1996)
“Dezinvoltură, umor, inteligență, iată trei calități ale scrisului pe care acest
cronicar literar a reușit să le aducă pe micul ecran."
(LAURE
HINCKEL, “O vorbă” din România, în La Croix (Franța), 23
febr. 1996)
“Succesul
d-lui Pruteanu se explică tocmai prin gravitatea [s.a., n.GP] care se
ascunde la prima vedere. (...) Lucrurile grave pot fi spuse pe multe tonuri, nu
neapărat patetic, pot fi rostite alb, dezinvolt sau chiar cu zîmbetul pe buze.
(...) Ei bine, dl Pruteanu se așează aici, în locurile acestea în care își au
obîrșia actele fundamentale ale vieții: vorbitul, gînditul, iubitul
[s.a., n.GP]. (...) Există un «amestec-Pruteanu», unul de inteligență, iubire și
umor. (...) Dl Pruteanu știe că zeii nu vor reveni printre noi decît atunci cînd
oamenii acestui popor vor reînvăța actele fundamentale ale vieții: vorbitul,
gînditul, iubitul. Dl Pruteanu (...) îi face să creadă din nou în cuvinte, în
adevăr și în sentimente. Și o face cuviincios, fără gravitate pedagogică
tîmpă...”
(GABRIEL LIICEANU, Arheul Pruteanu,
în 22, nr. 10, 6-12 martie 1996, p. 5)
“Am o
violentă simpatie pentru domnul George Pruteanu. (...) Erudiția, umorul subțire,
ironia grațioasă, finețea nuanțelor (...) sunt calități care îl propulsează în
topul preferințelor mele”.
(RADU BELIGAN, “Mult e
dulce...”, în Actualitatea, luni 6 mai 1996, p. 2)
"Adevărata
critică literară este o operă pedagogică. Și Titu Maiorescu, și E. Lovinescu, și
G. Călinescu au făcut educație estetică publicului din vremea lor. George
Pruteanu se înscrie, deci, într-o tradiție, chiar dacă se folosește de mijloace
electronice pentru difuzarea operei lui. (...) El face o critică literară nu
numai a textelor literare, ci și a limbajului nostru de fiecare zi, a
discursurilor politice, a traducerilor, a reclamelor ș.a.m.d. (...) Mai atrage
la George Pruteanu - cel mai notoriu critic literar român al tuturor timpurilor
- încrederea sa luminoasă în rațiune, în perfectibilitatea umană (morala lui
amintește pe aceea a personajelor lui Jules Verne). Mai atrage independența de
opinie, umorul..."
(ALEX.
ȘTEFĂNESCU, Criticul literar ca vedetă,
în Rom. lit., nr.
27, 10 iulie 1996)
"George Pruteanu posedă un geniu satiric, un geniu special (...). O minte
strălucită, un tip genialoid... Pruteanu e un spirit strălucit, o pană ageră și
extrem de ascuțită..."
(MIRCEA
DINESCU,
în
La Universitatea "Al.I.Cuza" / Mircea Dinescu a vorbit despre
geniul lui George Pruteanu,
interviu de C.Cîrstea și
Nichita Danilov - Monitorul, nrr. 78 și 79 din 5, 6, 7 aprilie 1997)
“Nimic nu-i lipsește d-lui George Pruteanu. Inteligența briantă٭,
instrucția temeinică, o fină notă de umor, hărnicia, promptitudinea, fantezia
și, nu în ultimul rînd, o capacitate de întrupare comunicativă a datelor (...).
Dl George Pruteanu e ca o lumină albă ce poate fi descompusă în cele șapte
culori. Dar la ce bun s-o descompunem? Preferăm a o contempla și pe mai departe
în plenitudinea ei seducătoare, culturalizatoare, generoasă, civilizată, bonomă,
pedagogică, strălucitoare”.
(GHEORGHE GRIGURCU, La revedere, d-le G. Pruteanu,
în
Rom. liberă, 9 mart. 1999, p.1)
“Dl George
Pruteanu nu este numai un intelectual strălucit, ci și unul strălucitor, (...)
un amestec de știință cu farmec, inteligență, umor subțire...”
(DORIN TUDORAN, A venit impersonalul, în
Rom. literară, nr. 15 din 14 aprilie 1999, p.11)
“George
Pruteanu (...), un om ale cărui fantezie și bonomie se sprijină pe o cultură
temeinică, pe rafinamentul criticului literar”.
(GHEORGHE GRIGURCU, Răzbunarea d-lui G. Pruteanu, în Cotid., 22 iunie 1999, p.1)
“...Ca să
nu mai vorbim de apostrofările grosolane ale d-lui Laszlo Alexandru (...).
George Pruteanu, omul care a pledat la televizor, ani la rînd, pentru absorbirea
culturii în viața de fiecare zi și pentru regăsirea nobleții în relațiile dintre
oameni – investind în acest demers un adevărat geniu pedagogic – are parte de un
asemenea tratament!”
(ALEX. ȘTEFĂNESCU, Viermele din măr, în
Rom. literară, nr. 41 din 13 octombrie 1999)
George
Pruteanu a rămas (...) un experimentator. (...) Locul lui real de manifestare
rămîn cinematografia, televizia, învățămîntul. (...) El e un bun vorbitor, un
agil persuador (...) model de gramaticalitate ori de discursivitate bună”.
[LUCA PIȚU, Divagînd despre Georgel Pruteanu,
în Familia (Oradea), nr. 11-12/2000]
“Austeritatea omului studios și dorința de spectacol a omului de lume coexistă
în personalitatea lui G. Pruteanu. Și se regăsesc, tot asociate, și în cărțile
lui, care se remarcă deopotrivă prin valoare documentară și spirit ludic, prin
rigoare și ingeniozitate. (...) Este un autor mereu plin de vervă. Ultimele sale
două cărți constituie un recital atrăgător prin ritmul alert, prin
imprevizibilitate (o imprevizibilitate calculată) și prin umor. (...) Compunînd
texte – indiferent de ce natură: discursuri, eseuri, pamflete, însemnări etc. –
G. Pruteanu nu se repetă niciodată. Născocește mereu altă formulă, recurge, cu o
amețitoare mobilitate intelectuală, la ironie, la citate docte, la demonstrații
prin reducere la absurd... George Pruteanu n-a scris niciodată ceva plictisitor.
(...) G. Pruteanu e un pedagog – mai exact spus: un scriitor cu geniul
pedagogiei – care explică prietenos și cu umor (...), cu seninătate de
intelectual umanist”.
(ALEX. ȘTEFĂNESCU, Recital G. Pruteanu, în
Rom. literară, nr. 19 din 16 mai 2001, p. 4)
“...Ceea ce ni se oferă sub
genericul
«emisiune culturală» este, de
regulă, un amalgam cenușiu, plicticos și prăfuit. În anii anteriori, emisiuni
culturale făcute cu har ( «Profesiunea mea, cultura», a lui N. Manolescu,
«Seratele» lui Iosif Sava sau «Doar o vorbă săț-i mai spun» a lui
George Pruteanu) se bucurau nu doar de audiență, ci și de un prestigiu de
neimaginat azi".
(MIRCEA MIHĂIEȘ, Terorismul prin "rating", în
Rom. literară, nr. 22 din 8 iunie 2005, p. 2)
______________________
1)
Această dilemă a constituit subiectul unui eseu pe care l-am scris mai de mult
(sper să-l găsesc și să-l introduc în sait); i-am expus-o, în cursul dialogului,
și lui Petru Dumitriu.
www.pruteanu.ro