Dante Alighieri
INFERNUL
     Traducere de George Pruteanu
   Ediţie digitală bilingvă
 

                                        
                                        CĪNTUL I

            La mijlocul de drum al vieţii noastre ◄
     m-am fost găsit īntr-o pădure-adīncă: ◄
     pierdusem drumul drept prin văi sihastre.

  1-4     Mi-e greu să povestesc de ea! Azi, īncă,
     gīndind la codru-acel, sălbatec foarte,
     simt groaza iar din suflet cum mănīncă.  

  1-7     Amar a fost, īngemănat cu moarte...
     Dar pīn’să spun de-a binelui aflare,
     de alte lucruri voi vorbi īn carte.

 1-10    Nimic nu pot rosti despre intrare,
     căci totul era somn īn jur şi-n mine
     cīnd părăsisem limpedea cărare.

 1-13    La poalele, ajuns, unei coline,
     unde lua sfīrşit hidoasa vale
     ce multă spaimă-mi strecurase-n vine,

 1-16    privii īn sus spre crestele ei goale
     scăldate-n binefăcătoarea rază
     a astrului ce-ndreaptă orice cale.

1-19    Şi-atunci simţii cum parcă-īnseninează
     al sufletului cer de teama prinsă
     īn noaptea mistuită-n fiori de groază.

 1-22    Precum un om ce, cu suflarea stinsă
     de-a fi răzbit năvalnică bulboacă
     se-ntoarce spre vīltoarea greu īnvinsă,

 1-25    fiinţa mea, fugind īncă buimacă,
     s-a īnturnat spre vama cea stīncoasă
     ce n-a lăsat pe nimeni viu să treacă.

 1-28    Apoi, după ce-am stat puţin, doar ca să
     mai prind puteri, pornii pe coasta cheală
     avīnd mereu ca sprijin talpa joasă.

 1-31    Şi-atunci văzui, pe povīrniş, la poală,
     o sprintenă panteră,-īmpestriţată ◄
     pe toată blana, cum, fără sfială,

1-34    īn faţă-mi răsărea, īnverşunat㠖
    şi-atīt zăgaz mi-a stat acea jivină
     īncīt să mă īntorc vrui nu o dată!
 
 1-37    Era spre-īntīia zorilor lumină
     şi soarele suia cu-aceleaşi stele
    ce-l īnsoţeau cīnd Dragostea Divină

1-40    dădu īntīiul suflu-īn toate cele.
     Părea că să n-am frică mă īnvaţă,
     de fiara cu zălud bălţata piele,

1-43    blīndu-anotimp şi dulcea dimineaţă,
     dar nu-īntr-atīt cīt teama să-mi descīnte
     de-un leu, ce-mi apăru deodată-īn faţă, ◄
aaaa
1-46    vrīnd parcă-asupra mea să se avīnte –
     cu bot lihnit şi nările la pīndă
     văzduhu-īntreg căta să-l īnspăimīnte.

1-49    Dar iatć ŗi-o lupoaicć ce, flćmīndć, ◄
     de pofte rele, jalnică-arătare,
     atītor oameni le e grea osīndă;

1-52    de-aşa potrivnicie-a fost īn stare
     cu chipul ei ce mă umplea de groază
     īncīt pierdui nădejdea de-īnălţare.

1-55    Şi, ca şi-acel ce hulpav cumulează,
     dar ceasul rău i-aduce vremi sărace
     şi plīnge gīndu-īn el şi-l īntristează,

1-58    aşa, pe mine, bestia fără pace
     simţeam īncet-īncet cum mă strămută
     spre locul unde orice rază tace. ◄

1-61    Şi cum mă năruiam īn valea slută,
      o umbră mi se-īnfiripă īn faţă, ◄
      ce-īn lunga sa tăcere părea mută. ◄

1-64    Cum prin pustie-o văd venind, ca-īn ceaţă,
     “Aibi milă!”-am spus, şi-adăugai pe dată:
     “Nălucă doar de eşti sau om īn viaţă!”

1-67    “-Nu-s om”, a spus, “dar om am fost odată,
     lombarzi mi-au fost părinţii şi străbunii
     şi Mantua mi-e patria-adevărată.

 1-70    Sub Julio am văzut lumina lumii, ◄
    la Roma am trăit, sub August” – zise –
     “īn evul calp al zeilor minciunii. ◄

 1-73    Poet am fost. Cīntai pe-al lui Anchise
     fecior, plecat din Troia-īn pribegie
     cīnd mīndrul Ilion se prăbuşise.

 1-76    Ci drumul tău cum de intră-n stihie?
     De ce nu urci pe creasta-īncīntătoare
     ce prķcină-i şi ţel de bucurie?”

 1-79    “-Virgiliu eşti, izvor īntre izvoare,
     şi fluviu de rostire cristalină!”
     răspunsu-i-am, nu fără-īmbujorare.

 1-82    “Tu, slavă altor glorii şi lumină,
     mi-ajute lunga mea ucenicie
     şi dragostea-īntru cartea ta divină!
 
 1-85    Mi-eşti autor şi far īn măiestrie
     şi numai tu ai plămădit īn mine
     frumosul stil ce mi-a adus mīndrie.

1-88    Vezi fiara care drumul mi-l aţine:
     salvează-mă!, tu, minte veşnic trează,
     căci mi-a-īngheţat şi sīngele īn vine.”
 
 1-91    “-Alt drum īţi este dat şi altă oază”,
     - rosti, văzīnd că plīnsul mă īnvinge –
     “de vrei să scapi acestui loc de groază;

1-94    lighioana ce īn suflet ţi se-īnfinge
     om īn putere-īn calea ei nu lasă,
     ci viaţa ţi-o sleieşte şi ţi-o stinge,

 1-97    şi e din fire-atīt de ticăloasă
     că pofta-īn veci nu şi-o mai potoleşte
     şi după prīnz ar sta din nou la masă.

1-100   Cu fel de fel de monştri se prăseşte
     şi s-o prăsi pīnă ce-o fi să-apară
     Copoiul, s-o strivească bărbăteşte. ◄

1-103   Nu-l vor nutri moşii sau vreo comoară,
     ci-īnţelepciunea, dragostea şi mila –
     şi fi-va īntre Feltre a sa ţară.

1-106   Şi įstfel mīntui-ne-va umila
     Italie, pentru care se pierdură
     Eurial şi Niso, Turno şi Camilla.

1-109   Tot el o va goni cu mīnă dură
     din orice loc, zvīrlind-o īn Infern,
     unde din pizmă s-a născut şi ură.
 
1-112   Deci spre-al tău bine gīndurile-īmi cern:
     īţi voi fi ghid, urmează-mă-īn cărare.
     te voi purta printr-un tărīm etern
 
1-115   unde jeliri se-aud de disperare
     şi duhuri de-o vecie chinuite
     cerşesc a doua moarte fiecare.
 
1-118   Apoi vedea-vei altele, spăsite
     īn flăcări hărăzite să le spele
     spre-a le-īnălţa-īntre neamuri fericite.

1-121   Iar de vei vrea şi tu să urci la ele,
     unei fiinţe mai presus de mine
    te voi lăsa, urmīnd plecării mele;

1-124   căci Principele bolţilor senine,
     de nesupus ce-am fost la dreapta-i lege,
     afara-īmpărăţiei lui mă ţine.

1-127   E pretutindeni domn şi-aici e rege.
     Tărīm şi scaun aici i-s laolaltă:
     o, fericiţi puţinii ce-i alege!”

1-130   Am implorat: “-Poete, pe īnaltă
     şi sfīntă vrerea ce ţi-a fost străină,
     mă scapă de-o năpastă şi cealaltă,

1-133   mă du să văd şi poarta cea divină
      a lui San Pietro, şi-urgisita turmă
      a celor ce tristeţea nu-şi alină.”

1-136   Atunci el a purces, iar eu īn urmă.
 

                                    
                                     CANTO I